Să pleci în miez de iarnă de la -10 grade la +30 de grade e o binecuvântare dată de Dumnezeu. Așa am și privit vacanța de trei săptămâni petrecută într-o țară departe de toate traseele turistice cunoscute: Sudanul. Cele mai cunoscute lucruri despre această țară africană nu sunt legate de piramidele spectaculoase, mai vechi decât cele egiptene, nici minunățiile din Marea Roșie sau îmbrățișarea Nilului Alb cu cel Albastru petrecută în Khartoum, capitala țării. Din nefericire și pentru țară, și pentru oameni, Sudanul se află în atenția lumii pentru conflictul din Darfur, zonă din estul țării în care interesele politice și economice diverse s-au soldat cu moartea a mii de oameni. De altfel, singurul semn din capitală care sugerează că e conflict armat în țară este prezența trupelor ONU, destul de numeroase, precum și sediul rezervat Națiunilor Unite, mare, împrejmuit cu sârmă ghimpată și bineînțeles la doi pași de aeroport.
Pentru sudanezii din Khartoum și din celelalte regiuni ale țării războiul e departe, iar viața se desfășoară în ritmul obișnuit fără nicio perturbare. Singura restricție impusă de guvern: închiderea oricărei petreceri la orele 23, dar sunt cazuri în care se acordă dispensă de la această regulă, în funcție de petrecăreți.
După 12 ani…
Nu este prima mea vizită în Sudan. Am revenit în această țară după 12 ani și am găsit-o complet schimbată. Din toate punctele de vedere. În locul unei țări sărace, în care salariul unui medic nu trecea de 50 de dolari, am găsit o țară în reconstrucție. Drumuri noi, aeroport nou, case noi și chiar blocuri, total inexistente în urmă cu un deceniu. Explicația acestor transformări economice e simplă: petrolul. Exploatarea unor cantități importante de petrol au schimbat fața acestei țări. Astfel au apărut cartiere noi de blocuri, spitale private la standarde internaționale și multe companii străine care au găsit o piață nouă cu potențial extrem de mare, dacă ne gândim că doar în capitală sunt aproape 7 milioane de locuitori. Nu mică mi-a fost mirarea să găsesc în centrul orașului un mall nou unde puteai să savurezi o cafea la Gloria Jane's Coffee, exact ca la Plaza România. Cu aceeași mirare am descoperit și prezența altor branduri internaționale, semn că banii sudanezilor miros a profit chiar și pentru americani. Iar când e vorba de profit nu mai contează nici că țara e izolată din punct de vedere politic și nici că președintele este condamnat de Curtea Penală Internațională pentru războiul civil din Darfur.
Măgarul de lângă BMW
Farmecul Sudanului este dat însă de amestecul dintre nou și vechi, dintre tradiții și modernitate. Astfel, nimeni nu se miră când pe autostrăzile din centrul Khartoum-ului (apropo, dl. Oprescu ar putea lua lecții la construit autostrăzi de la primarul capitalei sudaneze) vezi în oglinda retrovizoare a unui BMW X5 un măgar care-și face loc tacticos și sigur pe el prin trafic. Dualismul dintre vechi și nou se întâlnește însă la tot pasul și probabil că în 5-10 ani Khartoum-ul de odinioară va face loc unui oraș complet nou. Cu regret am remarcat dispariția de pe străzi a oamenilor care cântau în fiecare seară, fără să aibă un motiv anume. În urmă cu 12 ani, seară de seară vedeam zeci de oameni care mergeau în camionete deschise către centrul orașului și cântau. Se bucurau de fiecare clipă trăită, fără să le pese dacă a doua zi aveau ce să mănânce sau unde să-și pună capul să doarmă. ''Allah karim!" era răspunsul la toate durerile lor. În traducere, "Dumnezeu e darnic!". Și Dumnezeu avea grijă de fiecare. Astăzi, lucrurile s-au schimbat, iar oamenii nu mai cântă pe stradă. Explicația e simplă: odată cu dezvoltarea s-au schimbat multe lucruri. Dacă înainte oamenii stăteau la serviciu până în jur de ora 15.00, acum toate birourile sunt deschise până la ora 18.00 și chiar mai târziu. Avatarurile civilizației…
Cu toate acestea, mai există încă în capitala Sudanului câteva oaze în care poți redescoperi tradițiile. Piața de cămile de la marginea orașului, clădirile instituțiilor centrale ale statului, construite pe vremea când țara se afla sub dominație britanică, dar și rețeaua feroviară a țării, toate par desprinse din filmele coloniale. E o altă lume, care vorbește de tradiții și obiceiuri care vor dispărea treptat, lăsând locul telefoanelor mobile de ultimă oră, mașinilor de zeci de mii de dolari și blocurilor înalte, fără personalitate.
Kandahar-ul sudanez
Există un loc, la marginea capitalei sudaneze, unde poți trăi o experiență unică. Undeva, între piața de cămile și piața Libia, denumită astfel pentru că de acolo începe drumul care traversează deșertul libian, există o zonă exotică, unică în felul ei, numită Kandahar. Singura legătură cu Afganistanul sunt probabil clădirile care arată ca după un război, deși n-au trecut prin niciunul. Două șiruri de barăci semideschise adăpostesc un soi de restaurante ad-hoc, unde turiștii occidentali se înghesuie să savureze carne de cămilă la grătar. Deși, la prima vedere, primul tău gând zboară spre asigurările medicale, mâncarea gătită direct, în fața ta, nu pune niciun fel de probleme de sănătate. Pe lângă o mâncare delicioasă, gătită direct în fața ta, în Kandahar-ul sudanez ai ocazia să iei contact direct cu viața beduinilor care poposesc la marginea capitalei, mănâncă, beau ceai și cafea, iar apoi trag un pui de somn în același loc, pentru că "restaurantul" este dotat și cu paturi tradiționale, confecționate din lemn și frunze de palmier. Pentru aceste experiențe să înghesuie și turiștii să vină în Kandahar. Mi-e teamă însă că peste câțiva ani, când sper să vizitez din nou Sudanul, locuri ca acestea vor dispărea și vor fi înlocuite de restaurante cu iz occidental, cum de altfel au început să apară deja în capitală. Petrolul construiește autostrăzi, blocuri, restaurante, oferind în același timp o șansă la un trai mai bun pentru un popor care ridică adesea mâinile către cer spunând; "Allah karim!". Dar, în același timp, tot petrolul este cel care îngroapă treptat tradiții ce pot valora, peste ani, mai mult decât rezervele minerale ale unei țări.
