– La numai 25 de ani, Doru Guguila a incercat sa deturneze cursa aeriana Arad-Bucuresti, punand pistolul la tampla unui securist ca sa fuga in Austria – Vulpoiul cu ochi albastri a fost insa mai iute decat -teroristul- galatean si l-a impuscat in piept – Guguila a fost operat, judecat si condamnat la pedeapsa capitala – Autorul acestor fapte care l-au lasat perplex pe Ceausescu in *84 este considerat si acum un paria al societatii: tinicheaua care-i atarna de coada de 18 ani il impiedica sa-si gaseasca serviciu
Daca-l vezi pe strada, nu dai doi bani pe el. E inalt, slab si are o fata comuna. Pare genul de om care, chiar daca este deranjat de cineva sau ceva, baga capul in pamant si-si vede de drumul lui. Ai putea spune despre el ca-i unul dintre cei multi care duc o viata plata. Pe care-i insoara parintii, care fac copii pentru ca asta-i rostul omului pe pamant, care-si cauta un serviciu caldut de unde sa poata iesi linistit la pensie. Un individ sters, asa pare a fi galateanul Doru Guguila. Asta pana in momentul in care incepe sa vorbeasca. Despre el. Despre ce a facut omul Guguila pana la 43 de ani, cat are acum. Ascultandu-i povestea vietii, te crucesti. Ai impresia ca ti se prezinta un scenariu de film la care s-au scremut cinci-sase minti luminate, pentru a-l face cat mai palpitant. Atunci il descoperi pe adevaratul Guguila. Un om care a avut fantasticul tupeu de a se lua la tranta cu regimul lui Ceausescu, de a sfida pe fata Securitatea. S-a luptat ani de zile cu turnatorii, cu sistemul comunist si a pierdut. In *84, cand a simtit ca va ajunge la puscarie pentru ca gandea altfel, Doru Guguila a facut un gest aproape sinucigas: inarmat cu un pistol, a deturnat un avion plin cu activisti de frunte ai PCR, care circula pe ruta Arad-Bucuresti. Planul sau era sa ajunga in Austria si sa ceara azil politic. Poate ca ar fi reusit sa ajunga la Viena, daca ar fi avut taria de caracter ca sa-i zboare creierii unei stewardese. Piratul aerului a fost impuscat in avion de un securist si, ulterior, condamnat la moarte. Timp de doi ani a stat intr-o celula si s-a intrebat: -Oare mai apuc ziua de maine?- In *86, presati de Occident, comunistii i-au schimbat pedeapsa condamnatului Guguila in 20 de ani de detentie. Daca ar fi rezistat batailor incasate de la militieni, el ar fi fost si la ora asta in spatele gratiilor. A avut noroc insa cu evenimentele din decembrie *89. Noul regim l-a pus in libertate. Doru Guguila n-a fost insa niciodata reabilitat. Pe cazierul sau scrie negru pe alb ca are o condamnare de 20 de ani. Din acest motiv, nimeni nu-l angajeaza, nimeni nu-l baga in seama. Intr-o vreme in care altii isi turnau pana si mama la Securitate, el si-a riscat viata pentru a schimba ceva. Acum, vechii sifonari sunt bine mersi, iar Doru Guguila isi dramuieste banii de tigari. Mai repara un video, un televizor, ca sa nu moara de foame.
Alergic la comunism
Doru Guguila n-a vrut sa intre in sistem. In sistemul lui Ceausescu. N-a acceptat sa duca o viata in genunchi. In liceu, spunea in gura mare bancuri cu Marele Carmaci. Nu se ferea de colegi. Apoi, in armata, a sfidat pe fata vechiul regim, refuzand sa intre in randul utecistilor. Comandantul de unitate i-a adus la cunostinta ca trebuie sa se prezinte la raport si sa depuna juramantul de credinta sistemului comunist. In loc sa vina la raport, Doru s-a dus la toaleta si a donat PCR-ului ceea ce el credea ca merita. A crezut ca astfel va putea scapa, ca nu va mai fi inregimentat in armata utecistilor. S-a inselat. A doua zi, comandantul l-a chemat pentru a-i inmana carnetul de activist. Il facusera comunist cu japca. -M-am enervat cumplit. Am zis ca refuz, dar nimeni nu m-a luat in seama. Daca am vazut ca n-am cu cine discuta, am luat carnetul de utecist si l-am rupt in fata comandantului-, spune Doru Guguila.
Din acea clipa a inceput circul. Securitatea l-a luat in primire. Normal, -tovarasul- Guguila denigra regimul si trebuia supravegheat. Sa nu faca prozeliti, sa nu atenteze la siguranta sistemului socialist multilateral dezvoltat. Baietii cu ochi albastri si-au infiltrat turnatorii in anturajul lui Doru. El si-a dat seama de acest lucru si a inceput sa fie mai atent la anumiti -pretini-. S-a insurat si a inceput sa-si vada de casa si de nevasta. Mintea bolnava a Securitatii a copt insa un alt plan de spionare a lui Doru Guguila: i-a varat o cartita chiar in patul conjugal. Sotia lui, Floarea Nina, varsa zi de zi gusa la -Secu-, raporta tot ce facea barbatelul ei. -M-am prins tarziu ca nevasta-mea era de fapt o turnatoare ordinara. Daca stau si ma gandesc, securistii au aranjat ca ea sa se cupleze cu mine. Stim cu totii ca, daca o femeie vrea sa-ti suceasca mintile, reuseste. Intr-o noapte, m-am trezit pe la 2.00 si am gasit-o pe sotia mea scriind de zor o nota informativa. Normal ca despre mine era vorba-, isi aminteste Doru.
Disidentul si-a facut pe loc valiza si a plecat de-acasa. S-a despartit de nevasta-turnatoare, dar numai in fapt. N-a inaintat si actiune la tribunal. Consoarta sa insa nu s-a lasat. S-a tinut scai de el, ca ar mai vrea sa se mai intalneasca, macar sa faca din cand in cand dragoste cu el. Hormonii lui Doru Guguila au sarit in sus de bucurie. Dupa vreo trei luni, dusmanul de moarte al securistilor avea insa sa primeasca o lovitura naprasnica, tocmai pentru ca a gresit lasand garda jos in relatia cu nevasta-sa: -Pana la urma, tot m-a lucrat Securitatea. Eu aveam o motoreta pe vremea aia, prin *82 parca era, iar sotia mea mi-a spus intr-o seara sa o duc pana la o prietena. N-aveam carnet, dar am zis ca nu conteaza, pentru ca o sa conduc printre blocuri, deci nu pe carosabil. Aiurea, dupa 100 de metri au aparut doi militieni. Mi-au facut dosar pentru conducere fara permis, mintind ca am circulat pe strada. Voiau sa ma bage la puscarie. Sa ma omoare in bataie la beci. Am fost condamnat la 1,4 ani, iar pedeapsa trebuia sa mi-o ispasesc la locul de munca-.
Doru a ripostat in felul lui fata de aceasta nedreptate. Mergea prin oras ziua-n amiaza mare cu aparatul de radio dat la maximum si asculta -Europa Libera-. N-avea nimeni ce sa-i faca, pentru ca doar asculta, nu facea si propaganda. In paralel, se tinea de serviciu, ca sa scape de condamnare. Dupa vreo sase saptamani, Doru a inceput sa cedeze nervos. Il batea gandul sa se sinucida. Doctorul de la intreprindere i-a recomandat sa se interneze o perioada scurta de timp la Psihiatrie, poate-si mai revine. -L-am ascultat pe doctor si m-am internat doua sapamani. In timpul asta insa, securistii au venit la mine la munca si au aranjat treburile, astfel incat sa iasa la iveala ca, dupa cinci zile de la inceperea executarii pedepsei, eu am parasit postul. Au sustras foile de pontaj, le-au falsificat, nu stiu ce-au facut, cert este ca procesul s-a redeschis. Am pierdut in prima faza. De data asta, instanta a decis ca trebuie sa stau acel an si patru luni in inchisoare. Am facut recurs, numai ca sa nu ma aresteze-, povesteste Doru.
Era constient ca, in momentul in care sentinta va fi definitiva, va ajunge dupa gratii. Doru a inceput sa se gandeasca serios la un plan care sa-l scape de puscarie. N-avea alta solutie decat sa fuga din tara. Dar cum?, ca pe la sarbi era foarte periculos. Militienii impuscau fugarii pe capete sau le bagau cangea in cap, dupa care ii lasau sa pluteasca pe Dunare. Atunci, Doru, care facuse armata la Aviatie, s-a hotarat sa plece din tara cu un avion. Sa-l deturneze si sa ajunga in Austria. Era in 1984, iar el n-avea decat 25 de ani.
Bonul de fuga
Mai intai, Doru a facut rost de un pistol de calibru 5 mm. Arma a furat-o de la o cunostinta de-a lui, Mihai Dobre, care activa in cadrul garzilor patriotice din CSG, actualul Ispat-Sidex. S-a dus intr-o vizita acasa la Dobre, iar la plecare, a plecat cu tot cu pistol. Mai avea nevoie de gloante. A luat niste cartuse oarbe, iar proiectilele din plumb le-a confectionat singur. A facut proba, sa vada daca-s bune, dupa care a trecut la faza a doua a planului de evadare din comunism. Pe 3 ianuarie 1984 a plecat la Arad. Aici a stat vreo saptamana, timp in care a studiat listele cu pasageri, orele de plecare ale avioanelor etc. A tras apoi o fuga in Galati ca sa ia pistolul, iar pe 16 ianuarie, la ora 18.00, s-a urcat in aeronava care circula pe ruta Arad-Bucuresti. In avion se afla toata crema activistilor comunisti din Arad, care mergea in Capitala la o superplenara a CC-ului. Doru tocmai asta a asteptat: sa aiba parte de niste pasageri importanti. Impreuna cu aradeanul Florin Oacea, 17 ani, care dorea sa ajunga la tatal sau in Australia, via Viena, Doru Guguila se pregatea sa dea lovitura vietii lui: -Pistolul, care avea un singur glont, l-am ascuns intr-un fier de calcat. Glontul nu avea fier pe el ca sa tiuie la control, asa ca l-am varat in captuseala de la haina. Baiatului asta, Florin, i-am bagat o bomba artizanala intr-un spray, pe care el ar fi trebuit sa o scoata in timpul misiunii. Bomba nu ar fi explodat niciodata, era facuta la deruta. Am pus ecran mic pe ea, cu cronometru in regula, ca sa creada securistii ca, daca vreau, o sa pot arunca in aer tot avionul. Era o farsa. Stiam ca aeronava are combustibil ca sa ajunga pana la Viena, iar dupa opt minute de la decolare am dat drumul la actiune-.
Doru a invocat faptul ca i s-a facut rau si s-a dus pana la toaleta. A scos pistolul din fierul de calcat si l-a bagat la brau. A scos cu grija glontul si l-a varat usurel pe teava. A armat si a iesit senin din buda. Dupa alte doua minute, atunci cand stewardesa i-a adus niste piscoturi, Doru a zis ca vrea din nou la toaleta. Chipurile, uitase sa se spele pe maini si nu putea manca asa, ca neamurile proaste. De fapt, spune Doru, urmarea sa o atraga pe stewardesa intr-o cursa. Cum a ajuns in dreptul toaletei, Doru a scos brusc pistolul si l-a lipit de tampla fetei. A strigat ca, daca misca cineva, o impusca. Recunoaste ca nu voia sa omoare pe nimeni, ca de fapt glontul era pentru el, in caz ca planul ar fi esuat. Mai bine se omora, decat sa fie prins. -Am jucat slab. Adevarul este ca nu m-am asteptat ca stewardesa sa reactioneze aiurea. In loc sa faca pe ea de frica, fata a luat-o la goana. N-am tras dupa ea, iar in cateva secunde s-a facut haos in avion. Pustiul Florin s-a blocat, n-a mai scos bomba, gata, era nasol de tot. Atunci, am indreptat arma catre un securist si l-am amenintat. Asta insa m-a citit ca-s mai slab de inger si, in timp ce tineam arma spre el, si-a scos pistolul si a zis: ?çHai, trage, daca ai curaj!?ê. N-am tras, in schimb a apasat el pe tragaci. Glontul mi-a intrat pe langa clavicula stanga si a iesit prin omoplatul drept. Am cazut secerat. In avion era si un doctor veterinar, care mi-a acordat primul ajutor. Cam asta a fost aventura cu deturnatul avionului-, spune Doru Guguila.
Sentinta nr. 54
De la Baneasa, -teroristul- a fost preluat de maharii din partid si Securitatea, printre care se afla si primul viceprim-ministru Constantin Dascalescu, si azvarlit in beci. A urmat un proces care s-a judecat cu usile inchise. Pe 29 martie 1984, prin sentinta nr. 54, data in dosarul 1459, inculpatul Doru Guguila a fost condamnat la moarte, conform art. 107, aliniatul 2, literele a, e si g. Totodata, Tribunalul Municipal Bucuresti a mai hotarat si confiscarea averii acestuia. Complicele sau, Florin Oacea, a primit cinci ani de inchisoare, dar a fost eliberat dupa numai sapte luni. Norocul lui Doru a fost ca, inainte de a deturna avionul, a trimis o scrisoare la -Europa Libera-, in care explica tot ce avea de gand sa faca. I-a rugat pe reporteri sa nu dezvaluie insa nimic, pana cand nu va reusi sa fuga din tara. Epistola i-a dat-o unui prieten de-al lui, marinar, care a expediat-o din Singapore. Asta ca sa n-o intercepteze Securitatea. In timp ce se afla in inchisoare, Doru a aflat ca mai-marii PCR au hotarat sa-i schimbe incadrarea. Nu pentru ca le-ar fi pasat prea mult de el, ci din cauza ca Occidentul, mai precis cei de la Comitetul Helsinki, care auzisera de soarta lui Guguila, au facut presiuni imense. Astfel, in *86, condamnatul la moarte a aflat ca nu va mai fi executat. Dupa sute de nopti in care a tremurat ca un caine, gandindu-se ca va fi omorat, Doru s-a linistit, daca se poate spune asa. Urma sa stea in inchisoare -numai- 20 de anisori. Pana pe 21 aprilie 1990, cand a fost eliberat, Doru a stat la Penitenciarul Gherla. Printre militienii care se spuzeau de atata pupat regimul comunist. -Comandantul, pe nume Vasile Rus, dadea ordin sa fiu batut, sa fiu calcat in picioare. El doar se uita, nu dadea in mine. Dupa Revolutie, cand sa ies, a venit la mine si mi-a zis: ?çGata, esti liber, ca-i democratie acuma, e bine pentru toata lumea.?ê El, care facuse ce facuse, se dadea acum mare aparator al valorilor democratice. Huooo!-, striga nervos Doru.
De la eliberare, de aproape 12 ani, el nu-si mai gaseste locul in -noua- societate. A fost refuzat atunci, este refuzat si acum. Nimic nu s-a schimbat, pare a zice Doru, gandindu-se la soarta lui. Are 43 de ani, este in putere, dar nimeni nu-l angajeaza. Are cazierul patat. Pe el scrie ca a fost condamnat la 20 de ani de puscarie. Nu conteaza ce-a facut, ca nu-i un criminal. In ziua de azi, ce patron s-ar lega la cap cu un condamnat de drept comun?! Doru Guguila a facut ce a facut pentru ca a fost persecutat politic, de asta nu se mai indoieste nimeni. Nimeni, in afara statului, care nu l-a reabilitat nici pana in ziua de azi. Doru a fost condamnat la moarte pe timpul lui Ceausescu, este condamnat la moarte si acum. Prin infometare. Pentru ca barbatul traieste din te miri ce. Repara aparatura electronica, job insa pe care-l face mai mult ocazional. Pentru ca nu-s clienti. Noroc ca cea de-a doua lui sotie este alaturi de el si-l mai incurajeaza. Altfel, recunoaste si Doru, cred ca o lua de mult razna.
