In urma cu 30 de ani, taranii in opinci si cojoace lasau sapa si veneau la oras sa se faca -domni-. In febra industrializarii masive, au ocupat caminele muncitoresti si mai tarziu, prin anii *80, au fost mutati de-a valma in cartierele de la periferia orasului, unde au incercat sa reconstruiasca din cioburi valorice un spatiu care nu este nici oras, nici sat. Ei insisi au fost pervertiti intr-un fel de hibrizi de o calitate indoielnica, lipsiti si de cumintenia taranului, si de distinctia orasanului. Acum, taranii-oraseni se intorc la sate, la fel de saraci ca atunci cand au plecat si, in plus, impovarati de esec. Nu ii cheama pamantul, ii alunga orasul. Durerea lor este cu atat mai mare, cu cat nu mai pot fi nici oraseni si au uitat sa fie tarani. Au ajuns niste dezradacinati, oameni fara o identitate certa, care au pierdut si valorile taranului clasic si nu le-au avut niciodata pe de-a intregul pe cele ale citadinului.
O lume pestrita, agitata si zgomotoasa se naruie la periferia orasului, in cartierele muncitoresti construite prin anii *80, atunci cand comunismul era in plin avant. Au fost anii in care, in febra industrializarii masive, oamenii satelor au fost atrasi de minunatele oferte ale mediului urban: un salariu bunisor, sansa de a obtine o locuinta si mult ravnitul statut de orasean. Plecarea lor din sat la oras, catre civilizatie, era considerata o victorie, iar ei insisi erau catalogati drept oameni care si-au invins destinul si au reusit in viata. Lasau sapa si coasa din mana pentru mistrie si ciocan. Acest schimb le aducea, cel putin aparent, un trai mai bun si, pe deasupra, scapau de eticheta marginalizatoare de -tarani-. Doreau, aspirau sa ajunga -omul de tip nou-, oraseanul care muncea cu abnegatie pentru construirea socialismului. Industrializarea masiva si sloganurile comuniste care, de fapt, trasmiteau mesajul -daca ramai la sat, esti un ratat-, au determinat migratii masive, din mediul rural in urban, in anii *70 si *80.
Taranii-oraseni
Atrasi de mirajul orasului, sute de mii de tarani au ajuns in caminele muncitoresti dupa absolvirea scolii profesionale si apoi, mai tarziu, in cartierele de la periferia orasului. -Eu am plecat din satul Movileni in anul 1972, aveam 17 ani si faceam profesionala. Nu am vrut sa mai raman la sapa, la colectiv. Atunci era usor, ca iti asigura locuinta, cantina, loc de munca, tot. Aveam si bani. Numai bursa de la profesionala era de 900 de lei. La inceput, am stat la camin si apoi m-am mutat aici, la Dancu-, ne-a spus Mihai Curuliuc, care actualmente nu mai are nici un loc de munca. Langa el, Dionisie Cascaval il aproba in toate cele. El s-a nascut in satul Macaresti si a ajuns la Iasi dupa ce s-a intors din armata. A intrat ca muncitor la Fabrica de Ulei -Unirea- si, pana a fost disponibilizat, de acolo si-a castigat painea. Se considera orasean si nici nu vrea sa auda de tara.
-Eu aici m-am insurat, mi-am facut casa, am cinci copii. M-as intoarce la tara doar daca as avea pamant si casa-, ne-a spus Cascaval, in varsta de 56 de ani.
Satul supraetajat
Dancu este un fel de sat supraetajat, dar cu pretentii de oras. Este -teritoriul- taranilor-oraseni, dominat de manele, violenta si saracie. Degradarea este evidenta la fiecare pas: blocurile, adesea nefinisate, sunt insalubre, apartamentele sunt pline de igrasie, iar din loc in loc vezi cate un cotet, reminiscenta a vremurilor cand traiau la tara. Blocurile sunt transformate in mici sate, iar scarile – in ulite. Fiecare cunoaste pe toata lumea, iar necazurile si bucuriile sunt impartasite de toti, la comun. Sarbatorile traditionale sunt tinute cu sfintenie, oricat de ingust ar fi spatiul si indiferent de cat deranj ar provoca. Discretia si respectul pentru intimitatea celuilalt, atat de specifice orasenilor, sunt pur si simplu de neconceput in cartier. Nereusind, practic, sa-si insuseasca valorile orasului, taranii aclimatizati in mediul urban au reconstruit un altul, de proasta calitate, dar mult mai accesibil.
-Sistematizarea rural – urban pusa in joc de Ceausescu s-a dovedit a fi un fiasco total, o spendida ratare, o monumentala prostie. S-a ajuns la un clivaj sat – oras, un amestec fortat. Una este sa ai de-a face cu o mobilitate fireasca, de la sat la oras, si alta este sa ai de-a face cu o migrare orchestrata de partid, pe motive ideologice-, ne-a spus sociologul Nicu Gavriluta, lector la Universitatea -Al. I. Cuza-. In timp, taranul-orasean s-a pervertit, transformandu-se intr-un -specimen cu fata umana-, care nu apartine, de fapt, nici satului, nici orasului. Poate fi recunoscut usor: este burtos, in maieu alb, joaca table pe bancuta din fata blocului cu vecinii, nu munceste, se imbata si asculta pana la delir muzica populara.
Mutilarea mentalitatii
-Comunismul a provocat mutilari de mentalitate. I-a rupt din mediul lor firesc si i-a desocializat fortat. Un astfel de specimen poate deveni orice, te poate suprinde comitand chiar si o crima pentru ca el nu mai are valori interioare-, a mai adaugat sociologul Nicu Gavriluta. Cei mai multi dintre ei au devenit someri dupa evenimentele din decembrie 1989. Acum, statul nu le mai ofera nimic: nici slubje, nici case, nici salarii mari si ei sunt, pur si simplu, debusolati. Nu pot concura cu orasenii pentru un loc de munca, pentru ca nu au nici educatie, nici obisnuinta de a lucra organizat, nici capacitatea de a de se adapta din mers la modernitate. Nu vor sa se intoarca in sat, cei mai multi dintre ei, pentru ca, intre timp, s-au -lenevit-. Nu mai sunt capabili sa munceasca la camp din zori si pana seara, cu beneficii mici, asa cum face taranul veritabil, care isi stie foarte bine rosturile si datoriile fata de el si fata de pamant. Mai mult decat atat, daca s-ar intoarce la tara, ar fi ca si cum ar re-cunoaste ca au esuat, ca orasul i-a infrant. Nu pot renunta sa fie domni, chiar daca traiesc din ajutorul de somaj. -Pentru ei, lucratul pamantului ar fi injositor. Prefera sa continue sa joace table si sa nu faca nimic. Ei numesc asta demnitate. Multi stau sub semnul unei mentalitati negative, maladive. Nu mai sunt nici tarani, nu sunt nici oraseni. Deseori, ei isi transfigureaza problemele in satira si umor. Urmaresc emisiunile umoristice de la TV, unele de proasta calitate, chipurile, pentru a uita de probleme. Dupa mine, acesta este un semn al decadentei. Ritualul religios a devenit pentru ei un formalism si, in general, nu mai au nici o credinta. Din aceasta cauza, au devenit duplicitari-, a mai adaugat Nicu Gavriluta.
Un nou inceput
Insa multi dintre taranii-oraseni se intorc la sate, in gospodariile mostenite de la parinti sau, pur si simplu, isi cumpara o casa si o bucata de pamant. Ei sunt curajosii care au decis sa se rupa de mediul care le-a fost strain, orasul, si sa se intoarca la munca campului. Desi in ochii celorlalti tarani-oraseni reintoarcerea lor pare o lasitate, fiind etichetati drept ratati, acestia sunt, de fapt, cei mai buni dintre ei, pentru ca au demnitatea de a recunoaste ca au pierdut pariul cu orasul si au vointa de a porni, inca o data, de la zero. Din acest punct de vedere, sunt niste invingatori. Orasul de dupa 1989 a fost pentru ei o societate de consum agresiva, in care concurenta la toate nivelurile este acerba. O data cu restructurarea industriei de tip socialist, au ajuns in situatia de a-si pierde locurile de munca, deci venitul lunar sigur. Cheltuielile pentru intretinere, taxele si impozitele catre stat au crescut spectaculos si cuantumul lor se mareste de la o zi la alta. Presiunea soci-etatii citadine, cu tot ce inseamna ea, este prea mare, ritmul cotidian este prea intens. Tarani fiind, nu au si nu au avut capacitatea de a se adapta la valorile exigente ale mediului urban. Sunt, de fapt, victimele comunismului, care i-a adus la oras si acum, -mort- fiind, ii trimite inapoi la tara. Aproape in fiecare sat din judet, s-au pripasit, in ultima vreme, sase- sapte familii venite de la oras. -Nu stiu daca este un fenomen, cel al reintoarcerii la sat, dar se poate vorbi despre o tendinta. Orasenii vin la tara dupa pensionare, pentru ca doresc un mediu mai curat, ori, cei mai tineri, din motive economice. Multi vin la propriile mosteniri, iar altii isi vand casa de la oras sau o inchiriaza si isi cumpara pamant. Vecinul meu de la Barnova – unde mi-am facut o casuta de vacanta – s-a mutat de la oras si s-a adaptat foarte bine la viata de la tara. S-a gospodarit si, in acelasi timp, nu si-a uitat deprinderile de la oras. Si-a facut abonament la ziar, si-a pus antene cu care sa prinda mai multe posturi. Imi povestea ca nu mai putea sa suporte orasul, pentru ca era prea aglomerat si prea murdar-, ne-a spus prof. dr. Adrian Neculau, de la Facultatea de Psihologie.
-Nu mai rezistam la oras-
Familia de pensionari Limbau s-a mutat la Cristesti de doua luni. Ea, Elisabeta, este oraseanca de mai multe generatii, iar el, Ioan, s-a nascut la tara, in satul Manzatesti, situat in apropiere. Amandoi pensionarii au fost impinsi sa se mute la tara de saracia in care se zbateau la oras. -Am venit la tara pentru ca nu mai puteam sa stam la oras. Era prea scump si apoi, noi suntem batrani, ce sa mai facem in oras?! Impreuna aveam trei milioane din pensie, din care plateam la stat 1,6 milioane de lei. Eu m-am imbolnavit de inima si ma costau medicamentele cam 600.000 lei. Din pensii ne ramaneau 800.000 lei, din care nu puteam trai. Chibzuiam banii, dar tot nu puteam sa facem economii-, ne-a spus Elisabeta Limbau.
Prin ianuarie, cei doi s-au hotarat sa se mute la tara. Au chitit ei ca este mai bine, viata este mai ieftina daca te gospodaresti putin. -Ne-am luat si noi cateva pasari si un porc. Nu suntem obisnuiti sa avem grija de ele, dar ne straduim. Am inceput sa ne construim din chirpici o bucatarie si o camera-, a mai adaugat Elisabeta, in varsta de 64 de ani. Pentru familia Limbau si, de fapt, pentru multe dintre familiile care s-au mutat de la oras, adaptarea la viata si la ritmul satului – unde se munceste mult si se castiga putin – nu este usoara. Ele au cunoscut totusi deliciile orasului – cinematografe, locuri de distractie variate, oferte culturale multiple – si, in genere, confortul pe care il presupune viata citadina: telefon, apa curenta, apa calda, accesul la scoli mai bune pentru copii sau la asistenta medicala. Cu toate acestea, orasenilor-tarani le este greu sa se dezobisnuiasca. -Aici, in sat, nu este nici medic, nici macar punct farmaceutic. Din cauza aceasta sunt speriata. Ne-am cumparat un telefon mobil, ca sa putem chema Salvarea in caz de nevoie, sa nu fie altfel prea tarziu. Cu restul, ne-am descurcat. M-am obisnuit sa ma spal in lighean si nu consider ca-i asa o mare problema-, a mai spus Elisabeta Limbau. Familia Petrea, care are doi copii la scoala, s-a mutat la tara, in satul Valea Lupului, din aceleasi motive financiare. Costurile orasului erau prea mari, salariile prea mici. Datoriile la asociatie s-au acumulat si au ajuns la aproape zece milioane. Cei doi soti, Mioara si Sandu, au decis sa se reintoarca in satul natal dupa ce au cumpanit bine in legatura cu educatia copiilor. -Ne gandisem sa ne mutam, pentru ca efectiv nu mai puteam sa supravietuim la oras. Mergeam din datorie in datorie si nu se mai putea. Mutarea la tara parea o solutie foarte buna, mai ales ca mama era singura in casa si aveam unde sta toti. Mama are si ceva pamant si ne-am gandit ca ne vom descurca cu mancarea. Eu am serviciu si m-am gandit ca nu am sa mor daca am sa fac naveta cativa ani, pana cand ies la pensie-, ne-a povestit Mioara Petrea, care s-a mutat la tara in urma cu doi ani, dupa ce a vandut apartamentul din Iasi.
-Orasul are avantajele lui, dar nici la tara nu-i asa de rau-
Cei doi sustin ca s-au adaptat destul de repede la viata de la tara pentru ca nu le-a fost rusine sa se intoarca la sapa.
-Oricum veneam la sfarsit de saptamana, ca sa prasim, la mama, asa ca nu a fost prea greu. Nu prea ne-am obisnuit noi cu faptul ca aveam toaleta in curte, dar planuim sa facem o baie in casa-, a mai adaugat Mioara Petrea. Singurul fapt cu care nu s-au impacat nici ea si nici sotul ei este faptul ca au fost nevoiti sa mute copiii la scoala din sat. -In primul an, copiii au stat la o ruda, tocmai ca sa nu renunte la scoala de la Iasi. Au fost insi probleme si, pani la urma, i-am mutat pe amandoi aici. Problema va fi cand fetita va fi la liceu, dar va sta la internat-, a spus Sandu Petrea, care a adaugat ca, din cand in cand, tanjesc dupa viata de la oras. -Orasul are avantajele lui, dar nici la tara nu-i chiar asa de rau-, s-a consolat el. In primele luni de la mutarea lor, cei doi soti au fost priviti cu destula suspiciune de catre vecini. -Li se parea ca facem pe desteptii, ca ne dam mari, ca ne dam ifose. In timp insa, s-au obisnuit cu noi si noi cu ei. Acuma, cand ne intalnim pe la fantana, stam de vorba si ne intelegem bine-, a mai spus Mioara Petrea, care a adaugat ca, in momentul in care se vorbeste despre ei, li se spune -raia de la oras-. -Orasenii care s-au mutat la tara sunt priviti cu o oarecare invidie de tarani, pentru ca au un standard de viata mai inalt. Ei reprezinta un factor de civilitate, transporta un model cultural deprins la oras: nevoia de igiena, de organizare. Dar, in final, se produc interactiuni intre cele doua categorii. Taranii devin furnizori de anumite produse sau informatii pentru oraseni-, a mai spus prof. dr. Neculau. Pana la urma, atitudinea taranilor fata de oraseni este diferentiata in functie de cat de gospodar este oraseanul aterizat la sat. Daca pune osul la treaba este acceptat, daca-i lenes si isi lasa pamantul in paragina, nu este deloc bagat in seama. Ati-tudinea fata de cel care migreaza se reduce la capacitatea lui de a reasimila valorile satului: atitudinea fata de munca, traditie si Biserica. -Sunt cateva familii de oraseni care s-au mutat de la bloc in sat. Unii dintre ei aveau parinti in sat si ii stiam mai de mult. Ne intelegem cu ei pentru ca sunt gospodari. Au inceput sa lucreze la pamant, sa-si faca gradina. Nu prea au cunostinte de agricultura si ne intreaba pe noi. Si cred ca acela care-i gospodar merita sa fie ajutat-, ne-a spus Ioan Adam, taran din Cristesti, un om care a lucrat in agricultura timp de 38 de ani. Tinerii de la sate au scapat de mirajul orasului si probabil ca nu vor fi niciodata niste dezradacinati, ca cei din generatia parintilor lor. Par a fi la adapost de fenomenul migratiei. -Eu nu m-am gandit sa ma mut la oras. Am aici casa, am un serviciu la o firma, aici m-am obisnuit. Distractie am si aici, nu trebuie sa ma duc la oras-, ne-a spus Irinel Cojocaru, un tanar de 24 de ani, care nici nu se nascuse cand Ceausescu muta taranii de la sate la oras!
-Nu am stiut ca va fi nevoie de atatia ani pentru ca fenomenul remigratiei sa se produca-
La mijlocul anilor *70 s-a declansat un fenomen masiv si artificial al migratiei rural – urban, motivat de nevoia de populare cu forta de munca a industriei socialiste. Pentru milioane de tineri de tara, invatamantul obligatoriu de 10 clase a insemnat trambulina catre statutul de orasean. Daca inainte de industrializarea fortata, inceputa in deceniul sase, taranii reprezentau 80% din populatia tarii, inainte de prabusirea sistemului comunist, ponderea s-a redus la jumatate.
In 1974, sociologul Vasile Miftode, seful Catedrei de Sociologie de la Universitatea -Al. I. Cuza-, a lansat conceptul de remi-gratie ipotetica, fundamentat pe ideea ca deplasarea artificiala a maselor de la sat la oras va duce la o saturare a sistemului urban si, mai tarziu, se va produce fenomenul invers. -Sistemele sociale se corecteaza natural prin feed-back. Nu am stiut ca va fi insa nevoie de 20 de ani pentru ca fenomenul remigratiei sa se produca-, a spus prof. dr. Vasile Miftode;
In anii *80, dislocarile de populatie din mediul rural au continuat, dar nu au avut amploarea primei migratii;
In anii *90, a inceput, timid, migratia inversa, din mediul urban in mediul rural. Principalele cauze au fost, in viziunea prof. Miftode, aplicarea Legii Fondului Funciar, restructurarea industriei, miscarea fireasca a populatiei, de la centru catre periferie;
In perioada 1998 – 2001, pe fondul cresterii costurilor din mediul urban si al scaderii numarului de locuri de munca, tendinta miscarilor de populatie de la oras catre sat s-a transformat intr-un veritabil fenomen. Zeci de mii de oraseni, incapabili sa supra-vietuiasca la oras, s-au reintors la tara;
In 2001, prof. Vasile Miftode a lansat conceptul de week-end agricol. Zeci de mii de oraseni se reintorc la munca campului doar pentru cateva zile pe saptamana. Aceasta migratie temporara se datoreaza aparitiei unui alt fenomen, cel al autoconsumului. Locuitorii din mediu urban isi asigura 60% din alimente din productia proprie, de la tara!
Alina Titei
