In cursul celor peste opt secole si jumatate, cate au trecut de la infiintarea sa, Sibiul a avut parte de putine zile bune si de foarte multe zile grele. Razboaie, molime, incendii, cutremure, revolte, conflicte economice si multe alte nenorociri au zguduit viata acestui oras, aducandu-l uneori in pragul disparitiei. Darzenia incapatanata si dragostea pentru aceste meleaguri au facut ca sibienii sa nu se dea insa batuti. Au dovedit ca sunt mereu gata sa o ia de la capat.
Dintre numeroasele personalitati care s-au ingrijit de soarta si dezvoltarea urbei de pe malul Cibinului se remarca cea a doctorului Carl Wolff (1849-1929). El este cel ce a promovat proiecte care au pregatit intrarea Sibiului in secolul XX ca un oras modern, cu nimic mai prejos decat Viena, Munchen sau Nurnberg. Pastrand, desigur, proportiile.
Sibienii nu doreau iluminare publica
Iluminatul public este nu doar un semn de civilizatie, ci chiar o necesitate. La Sibiu, introducerea iluminatului stradal pe timp de noapte are o istorie lunga si anevoioasa. Magistratul orasului comunica, la 1770, ordinul Curtii Imperiale, care cerea iluminarea orasului, dar sibienii nu erau de acord sa suporte aceasta cheltuiala. Abia dupa un an se mentioneaza existenta a trei lanterne, pazite de doua santinele in tunelul ce leaga Piata Mica de Piata Dragoner, demolat la 1851 si inlocuit de actualul Pod al Minciunilor. Lanternele erau necesare pentru a-i impiedica pe targoveti sa-si faca nevoile in tunel, obicei prezent si astazi prin unele ganguri si pasaje sibiene.
Doar pentru cetatenii necinstiti
Abia la sosirea imparatului Francisc I si a imparatesei Carolina Augusta, care petrec doua saptamani la Sibiu, vecinatatile se hotarasc sa ilumineze strazile pe timp de noapte. Stim ca in vecinatatea Oberwiesengasse (actuala strada a Tipografilor) existau noua lanterne. Dupa plecarea cuplului imperial, autoritatile au incercat sa-i convinga pe sibieni sa continue extinderea iluminatului nocturn. Propunerea a fost insa respinsa sub motivul ca -un cetatean de buna credinta se culca cand se intuneca, iar pentru un cetatean necinstit, care umbla noaptea, nu merita sa se cheltuiasca bani-.
Saltul sibian
Doar in 1820 se generalizeaza iluminatul cu lumanari, in serile fara luna. Un pas inainte il constituie trecerea la lampi cu ulei, pe care cei de pe strada Tipografilor le introduc primii. Costurile ridicate ale uleiului ii determina pe sibieni sa treaca, cu incepere din 1862, la lampi cu petrol lampant, care erau mai ieftine. Tot in acest an, J. L. Hebheimer propune magistratului introducerea gazului lampant, dar propunerea nu este acceptata. Datorita acestui lucru, iluminatul public sibian, spre deosebire de alte orase, face – peste 30 de ani – pasul direct de la lampa de petrol la iluminatul electric.
Un ziarist modern
Introducerea iluminatului electric ne conduce la numele lui Carl Wolff (1849-1929), o personalitate adanc legata de dezvoltarea Sibiului. Originar din Sighisoara, Wolff se stabileste la Viena, profesand ca jurnalist. In 1873 se intoarce si se stabileste la Sibiu. Transforma ziarul saptamanal german -Siebenburgisch Deutsches Tageblatt- in cotidian, pe care il conduce in calitate de redactor sef. In perioada 1881-1887, este ales membru al Parlamentului de la Budapesta.
Ideea Canalului Dunare – Marea Neagra
Membru al Asociatiei pentru Infrumusetarea Orasului, fondata in 1879, s-a preocupat chiar de la inceput de proiectele edilitare. De numele lui Carl Wolff se leaga mai multe realizari decat de numele oricarui alt contemporan al sau. Prin aducerea unui arhitect din Munchen, reuseste construirea Baii Neptun in 1904, pentru ca un an mai tarziu sa se finalizeze Sanatoriul -Luther-, din Stadt Park, actualmente Spitalul pentru Copii. Tot din initiativa sa, se finanteaza introducerea canalizarii si apei potabile, pavarea strazilor si construirea, la 1895, a noii cladiri a Hotelului Imparatul Romanilor. De asemenea, tot Wolff gaseste caile de a finanta construirea caii ferate Vintul de Jos – Sibiu si a celei ce duce la Fagaras. El propune chiar un proiect ce viza legarea Oltului de Mures printr-un canal pentru circulatia navelor, iar in 1891 este primul care vorbeste de necesitatea construirii unui canal care sa lege Dunarea de Marea Neagra.
Introducerea electricitatii
Inspirat de realizarile din Germania in domeniul electricitatii, Carl Wolff trimite o delegatie de specialisti sibieni la expozitia electrotehnica organizata in 1891 la Frankfurt pe Main, de Oskar von Miller. Un mare specialist al vremii sale, Oskar von Miller (1855-1934) este cel care introduce electricitatea in Bavaria si creeaza Muzeul Tehnicii din Germania. La expozitia de la Frankfurt, s-a demonstrat publicului functionarea unei linii electrice, lunga de 180 de kilometri. Un lucru senzational in acea vreme. Dupa un an, doi ingineri din Munchen vin sa cerceteze Valea Sadului, in vederea folosirii fortei hidraulice la producerea electricitatii. Proiectul este gata in 1893. Odata cu sosirea lui Oscar von Miller la Sibiu, in mai 1895, se constituie Uzina Electrica sub forma de societate pe actiuni, iar in decembrie 1896, Oscar von Miller inaugureaza uzina Sadu 1, pe care a proiectat-o si construit-o.
Societate de electricitate
Reteaua electrica nou-construita alimenta nu doar Sibiul, ci si localitatile Cisnadie, Gusterita, Sadu, Turnisor, Selimbar, Sura Mare si Ocna Sibiului. Miller construieste hidrocentrale similare la Sighisoara, Reghin si Bistrita si intentiona sa unifice uzinele electrice din Transilvania intr-un singur sistem similar cu proiectul pe care l-a realizat in Bavaria. Proiectul nu a putut fi finalizat din cauza inceperii razboiului, dar ideea a fost preluata de urmasul lui Carl Wolff la conducerea bancii, ducand la crearea Societatii de electricitate SETA. In acest fel, la Sibiu se aprind primele becuri electrice odata cu punerea in circulatie, in 1904, a unui tramvai electric fara sine (stramosul troleibuzului). La un an a urmat instalarea sinelor de tramvai, iluminarea electrica a parcului -Sub arini- si, in 1911, introducerea incalzirii electrice a bisericii parohiale evanghelice.
Aproape uitat
Carl Wolff s-a stins din viata la 3 octombrie 1929 si a fost aproape uitat. In prezent, doar numele Caminului de Batrani -Dr. Carl Wolff-, de pe malul Cibinului, mai aminteste de personalitatea celui prin a carui stradanie Sibiul si-a castigat un nume de referinta in epoca moderna.
Realizarile lui Wolff
Carl Wolff este, cu incepere din 1880, un membru foarte activ al Siebenburgische Karpaten Verein (S.K.V.) – Societatea Carpatina Romana. Dupa ce preia conducerea bancii Hermannstodter Algemeine Sparkasse, din Sibiu, o transforma intr-o institutie moderna, ca societate pe actiuni care erau bine cotate si cautate la bursa din Viena, prin care aduce capital strain necesar pentru industrializare. Limitand dividendele pentru actionari la o suma modica, el foloseste surplusul astfel obtinut pentru lucrari publice. Sub controlul bancii Hermannstodter Algemeine Sparkasse, fondeaza, cu incepere din 1885, la sate, Asociatia Raiffeisen, ca asociatie de depuneri si credit rural cu dobanda de maximum trei la suta la credite. In doar cativa ani, 54 la suta din taranii sasi au devenit membri ai acestei asociatii. Prin faptul ca aduce bani, ajuta taranii si pe micii producatori prin organizarea de cooperative de producatori si chiar de viticultori. O alta preocupare a lui Carl Wolff este cea de stabilizare a populatiei impotriva emigrarii in SUA. Pentru atingerea acestui obiectiv, cumpara terenuri si cladiri devenite vacante din zona rurala si organizeaza o colonizare rurala interna. Domeniul social si cel cultural intra si ele in atentia lui Carl Wolff, care finanteaza construirea orfelinatului evanghelic, actuala Casa de Cultura Studenteasca, recladirea Bisericii Johanniskirche, construirea monumentului lui Teutsch, a scolii din Piata Cluj si a scolii catolice din cartierul Terezian. De sprijinul sau se bucura si Muzeul Brukenthal, Asociatia Naturalistilor si Muzeul de Stiinte Naturale, Asociatia pentru Studii Ardelene, Arbeiter Bildungs Verein, Evangelisches Frauenverein, Musikverein, bucataria saracilor, pompierii, teatrul si Asociatia pentru Ocrotirea Copiilor (actuala policlinica pentru copii).
