Ceremonialul de înnoire simbolică a timpului – în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie – este numit "îngropatul Anului", denumirea de Revelion aparținând timpurilor moderne.
Termenul de "Revelion" vine din franceză (R?à?¢veillon) și înseamnă "veghe" sau "ospăț la miezul nopții". De aici tradiția de a avea o masă bogată și de a nu dormi în noaptea dintre ani.
În unele zone însă se păstrează încă anumite tradiții cu jocuri, muzică, urături ce simbolizează teama, dezordinea și haosul urmate, prin abundența ospețelor și petrecerilor de după miezul nopții, de optimism, veselie, ordine și echilibru.
Fiecare zonă a țării are repertoriul propriu al obiceiurilor de Anul Nou, dar cel mai bogat în manifestări folclorice este cel din Bucovina.
Bucovinenii apreciau lunile ploioase sau perioadele de secetă pe baza unui așa-numit calendar din foi de ceapă, în noaptea de ajun se tăiau părți egale dintr-o ceapă, fiecare părticică era botezată cu numele lunilor din an. După ce se presăra sare în fiecare coajă de ceapă, erau așezate pe vatră ca în succesiunea lunilor din an. Aprecierea lunilor ploioase se făcea în dimineața de 1 ianuarie după cantitatea de apă acumulată în cupele foilor de ceapă.
Tot în noaptea din ajunul Anului Nou se făcea și calendarul din cărbuni pentru aprecierea rodului la culturile din anul viitor. Pentru aceasta se alegeau cărbuni aprinși, egali ca mărime, proveniți din aceeași esență lemnoasă, câte unul pentru fiecare cultură ce urma a fi semănată în anul care începea. Cărbunii, botezați cu numele plantelor, erau puși pe marginea vetrei și erau lăsați până a doua zi. Cantitatea de cenușă rezultată în urma arderii complete și a stingerii cărbunilor indica rodul recoltei.
În noaptea de ajun se mai organiza Vergelul feciorilor și al fetelor, ceremonial nocturn de aflare a ursitei și a norocului. Cu ceva timp înaintea Anului Nou, tinerii alegeau o casă și un colcer ce avea responsabilitatea de a conduce și a organiza cât mai bine petrecerea. La casa aleasă, colcerul pregătea un vas mare cu apă, nuiaua pentru "vergeluit", precum și un butoi cu băutură. După o mică petrecere, tinerii își aruncau pe masă câte un obiect personal (oglindă, pieptene, foarfece, briceag etc.) care era aruncat în vasul cu apă neîncepută, iar colcerul amesteca obiectele din vas, invocând divinitatea pentru a le dărui tinerilor noroc și belșug în viață, după care scotea pe rând din apă câte un obiect pentru care sorocea.
În noaptea de Anul Nou, căminul devenea un fel de altar sacru unde se săvârșeau și alte practici magice specifice. Astfel, durata vieții și a norocului fiecăruia dintre membrii familiei erau prognozate cu ajutorul lingurilor înșirate de-a lungul pereților, fiecare lingură de lemn căpătând numele unui membru al familiei. În dimineața Anului Nou, dacă vreo lingură era căzută pe podea, se credea că persoana al cărei nume îl purta va avea parte de un an trist.
O fi zi liberă pe 1 ianuarie, dar orătăniile nu țin seama de ea! Ele trebuie hrănite dis-de-dimineață! În Oltenia, pe 1 ianuarie, gospodarii aruncă hrana la păsări spre est, ca să fie răsplătiți cu ouă multe și gustoase.
Tot în prima zi a anului, oltenii se feresc să dea bani cu împrumut fiindcă se tem să nu dea în același timp și norocul din gospodărie.
În noaptea Anului Nou, în Maramureș, fetele numără nouă stele, iar dacă ultima este mai strălucitoare, înseamnă că și ursitul ei va fi mai frumos.
În zonele din Făgăraș și Mureș, obiceiul spune că de Anul Nou să se așeze pe masă 12 farfurii sub care se ascund diferite obiecte, urmând ca tinerii să-și vadă norocul în viață, în funcție de ce aleg.
Punți peste an
Cel mai răspândit obicei în Banatul Montan este, probabil, obiceiul punților. Puntea se alcătuiește din două crăci de copac, de preferință de măr, în formă de furcă, între ramurile cărora se pune, de-a curmezișul, un băț. Ea simbolizează un pod aruncat între malul anului ce stă să se încheie și cel al anului ce stă să vină. Ca să îl poată visa pe cel cu care se va căsători, fiecare fată de măritat trebuie să aibă puntea ei. Puntea se ține în camera fetei după cuptor și dacă va fi văzută prima dată de un băiat, fetei îi va merge bine tot anul.
Un alt obicei de Anul Nou este masa de flăcăi și fete. Sub fața de masă se așază, în fiecare colț, un obiect a cărui semnificație e cunoscută de toți participanții. De pildă, într-un colț se așază un bănuț, în altul o bucată de mămăligă, în al treilea o oglindă, iar în ultimul colț o bucată de cărbune. Așezarea acestora se face fără știința băiatului sau a fetei ce urmează să aleagă unul dintre colțuri, iar peste se pune câte o oală să nu se ghicească forma. Obiectul ales și aflat sub fața de masă va indica ceea ce îi rezervă anul viitor celui care l-a ales, adică: banul indică faptul că va fi bogat, mămăliga că va avea roade și bucate din belșug, cel care a ales oglinda va avea chip curat și frumos, iar cel care a dat peste cărbune va fi răutăcios și cu sufletul negru.
Obligatoriu, în Banat, la masa de Revelion nu se mănâncă găină fiindcă aceasta râcâie și aruncă înapoi și nu îți va merge bine. Ca mesenii să aibă fața și tenul curat, primul fel de mâncare este piftia – cotoroage, în grai bănățean.
Colindă, colindă!
Obiceiurile românești sunt multe și mai ales frumoase, dar bucuria copiilor rămâne, fără îndoială, mersul la colindat.
Umblatul cu capra ține, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou. Capra se face dintr-un lemn scurt, cioplit în formă de cap de capră. Barba caprei este legată cu o sârmă. Dacă se trage scurt de sârmă, gura caprei se închide printr-o clămpăneală seacă, de lemn.
Cercetătorii presupun că dansul caprei, precum și alte manifestări ale măștilor (căiuții – feciori travestiți în crai, țurca – masca de taur), întâlnite în satele românești la vremea Crăciunului, provin din ceremoniile sacre arhaice închinate morții și renașterii divinității.
Umblatul cu ursul este o datină întâlnită doar în Moldova, de Anul Nou. S-a avansat chiar ipoteza că la originea ei s-ar afla un cult traco-getic.
Ursul este întruchipat de un flăcău purtând pe cap și umeri blana unui animal ucis, împodobită în dreptul urechilor cu ciucuri roșii. Masca este condusă de un "Ursar", însoțită de muzicanți și urmată, adesea, de un întreg alai de personaje. Ațâțat de ursar ("Joacă bine, măi Martine,/Că-ți dau pâine cu măsline"), în răpăitul tobelor sau pe melodia fluierului, ținându-și echilibrul cu ajutorul unui ciomag, masca mormăie și imită pașii legănați și sacadați ai ursului, izbind puternic pământul cu tălpile. Jocul său trebuie să fi avut, la origine, rolul de a purifica și fertiliza solul în noul an.
Plugușorul a păstrat scenariul ritualic al unei invocări magice cu substrat agrar. El este întotdeauna însoțit de strigături, pocnete de bici și sunete de clopoței, dar plugul adevărat, tras de boi, a fost înlocuit cu timpul de un plug miniatural, mai ușor de purtat, sau de buhaiul care imita mugetul boilor. Textul plugușorului și-a pierdut însă caracterul de incantație magică. Recitată într-un ritm vioi, urarea devine tot mai veselă, mai optimistă, pe măsură ce se apropie de sfârșit.
Sorcova e mai cu seamă bucuria copiilor. Aceștia poartă o crenguță înmugurită de copac sau o sorcovă confecționată dintr-un băț în jurul căruia s-au împletit flori de hârtie colorată. Numele vine de la cuvântul bulgar "surov" (verde fraged), aluzie la ramura abia îmbobocită, ruptă odinioară dintr-un arbore. Înclinată de mai multe ori în direcția unei anumite persoane, sorcova joacă rolul unei baghete magice, înzestrate cu capacitatea de a transmite vigoare și tinerețe celui vizat. Textul urării, care amintește de o vrajă, nu face decât să întărească efectul mișcării sorcovei.
Vremea superstițiilor
În mediul urban, multe dintre obiceiurile și tradițiile de Revelion au fost înlocuite cu distracția și focurile de artificii. Pe lângă obiceiuri și tradiții, există și superstiții referitoare la noaptea dintre ani.
Iată câteva dintre acestea:
– Nu e bine ca între Crăciun și Anul Nou să se tricoteze, să se coasă, să se spele rufele.
– Acel obiect pe care îl ții în mână de Anul Nou, la 12 noaptea, sau cel pe care pui mâna imediat după ora 12 va fi cel mai important plan al vieții tale în anul care vine. Dacă ții bani în mână, vei merge bine cu banii tot anul, dacă îți ții iubita de mână, îți va merge bine cu dragostea tot anul, dacă ții paharul în mână, va fi un an vesel.
– Dorința pusă la miezul nopții de Revelion are toate șansele să se împlinească.
– E bine să ai pe masa de Crăciun și de Anul Nou crenguțe de vâsc. Aduc noroc.
– Aduce ghinion să intri în noul an fără niciun ban în buzunar, e bine să aveți bani (mai ales noi) în fiecare portofel.
– E bine să nu vă găsească anul nou cu datorii, altfel veți avea datorii tot anul.
– Primul om care vă trece pragul în prima zi din noul an va influența tot anul. Persoanele blonde sau roșcate aduc ghinion, persoanele brunete aduc noroc.
– Prima persoană care vă sună sau vă bate la ușă în prima zi din noul an trebuie primită. Dacă prima persoană care vă intră în casă e femeie – va fi un an prost, dacă e bărbat – va fi un an norocos.
– Nu trebuie să aruncați nimic din casă în prima zi de an nou, nici măcar gunoiul! E bine ca în prima zi din anul nou ceva sau cineva să vă intre în casă, nu să iasă!
– Faceți ceva – cât de mic – care are legătură directă cu munca dv. în prima zi a noului an pentru a vă merge bine la serviciu tot anul.
– Nu spălați nimic în prima zi a noului an.
– Prima zi din noul an trebuie să vă găsească în curățenie deplină, deci e bine ca înaintea anului nou să faceți curățenie și în cele mai ascunse colțuri.
– Îmbrăcați ceva nou pe 1 ianuarie.
– Faceți mult zgomot la miezul nopții pentru a alunga spiritele rele (clopoței, petarde etc.).
– Nu împrumutați bani și nu faceți datorii pe 1 ianuarie.
– Aduce noroc să mănânci carne de porc sau linte de Anul Nou.
– Anul Nou va fi luminos și bun dacă se lasă o lampă sau o lumânare aprinsă până la ziuă.
– E bine să vă îmbrăcați în roșu în noaptea de Revelion. O culoare veselă atrage energiile pozitive.
– Ceea ce faci în ajun de An Nou vei face tot anul următor.
– Nu folosiți foarfeca, pentru că tăiați norocul.
– Copiii născuți de Crăciun sau de Anul Nou sunt norocoși.
Vrăji și obiceiuri precreștine
Tradiția populară românească își găsește rădăcinile în vechile religii precreștine. Ele au născut obiceiuri și superstiții care se păstrează până astăzi.
În obiceiurile de Crăciun și An Nou există elemente ale ritualului creștin, dar și urme ale riturilor păgâne.
Saturnaliile se desfășurau sub semnul lui Saturn, zeu italic agrar, de obârșie arhaică (poate etruscă), zeu ce era protectorul holdelor și al semănăturilor. Sărbătoarea dura o săptămână, era plină de ospețe și bucurie, petrecere și bună dispoziție. Sacrificiile de animale în cinstea zeului Saturn, înjunghierea porcilor în prima zi de Saturnalii stă, fără îndoială, la originea obiceiului creștin de a tăia porcul de Ignat. După sacrificii urma ospățul, se bea și se mânca vârtos. Copiii cutreierau străzile împărțindu-și daruri, turtele și colacii fiind nelipsite de la Saturnalii.
Dies Solis Invicti – ziua soarelui neînvins – era sărbătoarea zeului Mithra, care avea loc în ziua de 25 decembrie, ziua solstițiului de iarnă. Mithra era un zeu cu origine persană, care în literatura vedică întruchipa soarele. Cultul său a fost răspândit în Imperiul Roman de mercenari și s-a generalizat în secolul al III-lea înainte de Hristos. Pentru biserica creștină de la începuturi a fost dificil să impună propria sărbătoare a Nașterii Domnului peste o atât de răspândită și importantă sărbătoare. Încet-încet însă, ea a fost înlocuită pe măsură ce Biserica creștea și se întărea și în mod special după anul 391, când creștinismul a devenit religie de stat în Imperiul Roman. Astfel, o străveche sărbătoare de origine orientală a devenit mai întâi sărbătoare a românilor, apoi s-a transformat în sărbătoare creștină.
Kalendae Januarii era sărbătoarea dedicată zeului Ianus cel cu două fețe, una privind înainte, alta – înapoi. Sărbătorit, așa cum spune numele (Kalendae Januarii = prima zi a lunii ianuarie), la l ianuarie, ziua sa era încă un prilej de bucurie, spectacole de circ, lupte de gladiatori, ospețe, întreceri de care și festivități militare.
Se obișnuia ca în cadru ritualic să se facă prevestiri pentru anul care începea, de asemenea, se făceau vrăji și farmece.
