– Farmaciile vor onora retetele, conform noilor reglementari
Executivul a aprobat noua lista cuprinzand medicamentele de care beneficiaza asiguratii in tratamentul ambulatoriu, cu sau fara contributie personala, pe baza de prescriptie medicala, in sistemul de asigurari sociale de sanatate. Guvernul a adoptat in acest sens o hotarare de guvern pentru modificarea si completarea HG nr. 1417/2002.
Conform actului normativ, lista medicamentelor compensate cuprinde 248 denumiri comune internationale si este impartita in doua sectiuni:
– Sectiunea A, care cuprinde medicamentele de baza (optiune terapeutica 1): 147 denumiri comune internationale;
– Sectiunea B, care cuprinde medicamentele cu restrictie la prescriere (optiune terapeutica 2): 101 denumiri comune internationale.
Nivelul de compensare pentru medicamentele din Sectiunea A este de 65% din pretul de referinta, iar pentru medicamentele din Sectiunea B este de 50% din pretul de referinta. Acest pret reprezinta pretul cel mai mic corespunzator unitatii terapeutice aferente aceleiati forme farmaceutice, din cadrul aceleiasi denumiri comune internationale si pentru fiecare concentratie.
Lista medicamentelor gratuite cuprinde 214 denumiri comune internationale si este impartita, la randul sau, in doua sectiuni:
– Sectiunea A, care cuprinde medicamentele de baza (optiune terapeutica 1): 129 denumiri comune internationale;
– Sectiunea B, care cuprinde medicamentele cu restrictie la prescriere (optiune terapeutica 2): 85 denumiri comune internationale.
Medicamentele cuprinse in Sectiunea B sunt recomandate si prescrise in urmatoarele situatii: prin folosirea medicamentelor din Sectiunea A nu se obtine un raspuns terapeutic adecvat, reactiile adverse sunt majore, exista contraindicatii cauzate de o boala asociata, numai medicamentele din sectiunea B reprezinta solutia terapeutica exclusiva.
Noua lista cu medicamentele compensate si gratuite a fost realizata cu sprijinul unui consultant extern al Organizatiei Mondiale a Sanatatii, fiind adaptata la standardele in domeniu ale OMS.