Home Sănătate „Rezerva ovariană” se micșorează după 30 de ani

„Rezerva ovariană” se micșorează după 30 de ani

DISTRIBUIŢI

După vårsta de 30 de ani, conceperea unui copil este mai dificilă ca urmare a faptului că femeile își pierd circa 90% din rezerva de ovule sănătoase. Potrivit unui studiu realizat în Marea Britanie și prezentat în ediția online a „The Independent“, chiar dacă femeile eliberează ovule și între 30-40 de ani, calitatea acestora este substanțial redusă în timp. Potrivit studiului realizat de cercetătorii de la Universitatea St. Andrews și cea din Edinburgh, „cauza fenomenului este chiar selecția operată de corp. Mai exact, corpul alege cel mai sănătos ovul pe care îl eliberează. În timp, calitatea ovulelor se diminuează, îngreunånd procesul de concepere a unui copil și sporind riscul nașterii unui bebeluș cu afecțiuni“. Cercetarea a demonstrat că o femeie se naște, în medie, cu 300.000 de ovule imature stocate în ovare, dar rata de declin care afectează acest rezervor este mult mai accelerată decåt s-a crezut inițial. În jurul vårstei de 30 de ani mai rămån, în medie, circa 12% din aceste ovule, iar la vårsta de 40 de ani, doar 3%. Hamish Wallace, coautor al studiului, a declarat că „femeile își supraestimează, în general, potențialul de fertilitate. Multe femei cred în mod greșit că, dacă organismul lor eliberează ovule, nivelul de fertilitate rămåne constant. Dar cercetarea arată că aceasta intră într-un declin accelerat“.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.