În cursul anului trecut, cele mai solicitate medicamente în farmaciile românești au fost cele pentru boli cardiovasculare, tulburări digestive și metabolice și pentru sistemul nervos. Toate acestea au reprezentat două treimi din vânzări. Potrivit unui raport al companiei de cercetare Cegedim, anul trecut au fost vândute 98 de milioane de cutii cu medicamente, ceea ce reprezintă o cotă de piață de 24%. Totodată, în 2009, s-au vândut 84 de milioane de cutii cu medicamente pentru tulburări digestive și metabolice, reprezentând 21% din piață, 83 de milioane de cutii cu medicamente pentru sistemul nervos, reprezentând 20% din piață, și 49 de milioane de cutii cu medicamente pentru sistemul respirator, reprezentând 12% din piață. Potrivit aceluiași raport, 90% dintre medicamentele vândute, anul trecut, au avut prețuri de până în 25 de lei. Numărul medicamentelor vândute în 2009 este cu 9,1% mai mic decât în 2008. Din același raport reiese că valoarea totală în euro a pieței farmaceutice a scăzut în 2009 cu 1,7% față de 2008, ajungând la 1,9 miliarde de euro. Anul trecut, consumul de medicamente a crescut în orașele mari cu 8,3%, iar cel din mediul rural a scăzut cu 18%.
În ceea ce privește unitățile farmaceutice, directorul general Cegedim, Petru Crăciun, a declarat că „aproximativ trei sferturi din farmacii sunt în pragul falimentului, vânzările a 47% dintre acestea fiind mai mici față de media națională, în condițiile în care s-au supraexpus prin eliberarea continuă de medicamente compensate și gratuite“. La ora actuală, în țara noastră, funcționează între 4.000 și 5.000 de farmacii.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane