Există cazuri despre care citim în presă și pe care le uităm după câteva zile. Și există cazuri care rămân cu noi, pentru că ne obligă să ne întrebăm cât de sigură este, de fapt, lumea în care trăim. Pentru mine, cazurile de la Cornell și Văleni, Vaslui, sunt două astfel de exemple. Sunt despărțite de un ocean, de aproape zece ani și de două sisteme juridice diferite, însă au în comun aceeași întrebare incomodă: ce se întâmplă cu o femeie atunci când spune că a fost agresată?
Văleni: când victima a fost judecată de propria comunitate
În noiembrie 2014, o tânără de 18 ani din Văleni, județul Vaslui, se întorcea de la școală când a fost abordată de unul dintre tinerii care urmau să fie implicați în agresiune. Acesta i-ar fi spus că o poate duce acasă, însă fata a ajuns într-o zonă izolată, unde au venit și ceilalți tineri. Potrivit anchetei, fata a fost agresată sexual de șapte persoane și a fost găsită ulterior într-o stare gravă, după ce agresorii au stropit-o cu votcă pentru a continua să o violeze. Cei șapte au fost trimiși în judecată, iar ulterior au fost condamnați definitiv pentru viol și lipsire de libertate.
Ceea ce face însă cazul Văleni atât de greu de uitat nu este doar agresiunea în sine, ci ceea ce s-a întâmplat după aceea. În loc ca întreaga atenție să fie îndreptată către faptele celor șapte tineri, o parte a comunității a început să pună sub semnul întrebării chiar comportamentul victimei. Au apărut zvonuri despre viața ei sexuală, despre presupuse relații anterioare și despre motivele pentru care s-ar fi aflat în acea situație. Unii localnici susțineau că fata ar fi fost „vinovată” pentru ceea ce i se întâmplase sau că ar fi „distrus șapte familii”.
Unul dintre cele mai tulburătoare episoade a fost legat de mama unuia dintre violatorii care fuseseră lăsați în libertate. Aceasta a creat pe Facebook un grup public intitulat „Apel către toți cei care o cunosc pe…” și a cerut oamenilor să ofere informații și comentarii despre victimă. Presa vremii a relatat că scopul grupului era, în esență, compromiterea imaginii fetei. În spațiul public au apărut inclusiv afirmații despre presupusa ei viață sexuală, ca și cum faptul că o femeie ar fi avut relații sexuale înainte ar putea transforma un viol într-un act justificat.
Astfel, agresiunea nu s-a terminat atunci când tinerii au plecat. A continuat prin zvonuri, prin umilire și prin încercarea de a construi o imagine în care victima să pară responsabilă pentru propria traumă. Grupul creat de mama unuia dintre inculpați a fost în cele din urmă închis după ce povestea a ajuns în presă, iar reacția publicului s-a întors împotriva celor care încercaseră să o denigreze.
Au existat chiar și mesaje prin care fapta era minimalizată sau prezentată drept „sex-surpriză”, în timp ce unii dintre susținătorii tinerilor considerau că aceștia nu ar trebui să fie pedepsiți pentru ceea ce făcuseră. Citește cum au ieșit femeile din Vaslui în stradă în sprijinul fetei violate în ziua procesului celor 7 violatori.
Este greu să nu te întrebi ce poate simți o fată de 18 ani când, după ce trece printr-o asemenea experiență, descoperă că oamenii din jur nu discută despre ce i s-a făcut, ci despre câți băieți a mai avut, cum s-a comportat sau dacă „a provocat” ceea ce i s-a întâmplat.
Cornell: o poveste care se află încă în fața justiției
La Cornell, povestea este diferită, iar această diferență trebuie respectată. În octombrie 2024, o studentă, identificată în documentele publice drept Jane Doe, a susținut că a fost agresată sexual de mai mulți studenți la casa fraternității Chi Phi. Potrivit relatării sale, ea consumase alcool și droguri, inclusiv ketamină, și a ajuns într-o stare în care susține că nu mai era capabilă să consimtă în mod liber. Ea afirmă că, deși inițial consimțise la relații sexuale cu un bărbat de care era interesată, situația s-a schimbat atunci când au apărut și alți bărbați.
Un aspect important este că studenta nu a rămas tăcută. A raportat incidentul și a colaborat cu investigația universității și cu autoritățile. Ancheta universitară a implicat numeroase interviuri și audieri, iar Cornell a luat măsuri disciplinare împotriva unor studenți și a suspendat organizația Chi Phi. Totuși, ancheta penală inițială nu a dus la formularea unor acuzații, procurorul local invocând probleme legate de probe și de demonstrarea incapacității victimei de a consimți conform legislației din New York.
În 2026, cazul a revenit în centrul atenției după ce tânăra a deschis un proces civil împotriva Universității Cornell și a șapte foști studenți. Noile documente au adus în spațiul public detalii suplimentare despre ceea ce susține că s-a întâmplat în acea noapte. În urma controverselor și a criticilor privind modul în care fusese gestionată ancheta, guvernatoarea statului New York, Kathy Hochul, a desemnat procurorul general Letitia James drept procuror special pentru investigarea cazului.
La Văleni a fost cu votcă, la Cornell cu ketamină
Cele două cazuri au în comun ceva: după o posibilă agresiune sexuală, femeia ajunge să fie analizată aproape la fel de intens ca fapta în sine.
În cazul Văleni, întrebările au fost despre trecutul și comportamentul victimei. În cazul Cornell, dezbaterea publică s-a concentrat inclusiv asupra consumului de alcool și droguri, asupra consimțământului și asupra modului în care victima a perceput ceea ce i s-a întâmplat.
Dar de ce avem această nevoie de a găsi ceva „greșit” la victimă?
Poate pentru că ne este mai ușor să credem că, dacă suntem suficient de atente, nouă nu ni se poate întâmpla. Dacă nu mergem într-un anumit loc, dacă nu bem prea mult, dacă nu avem încredere în persoana nepotrivită, dacă plecăm la timp, atunci suntem în siguranță. Este o iluzie reconfortantă, dar periculoasă. În realitate, responsabilitatea pentru o agresiune aparține celui care o comite.
Faptul că o femeie consumă alcool nu reprezintă consimțământ. Faptul că merge la o petrecere nu reprezintă consimțământ. Faptul că a avut relații sexuale în trecut nu reprezintă consimțământ. Iar faptul că a spus „da” unei persoane nu înseamnă că a spus „da” tuturor.
„A doua oară” când victima este rănită
Cazul Văleni este un exemplu extrem de puternic al ideii de „a doua victimizare”. Prima traumă este produsă de agresiune. A doua poate veni din partea comunității, a internetului, a presei sau chiar a instituțiilor, atunci când victima este pusă să demonstreze că merită să fie crezută.
Și poate tocmai aici se află una dintre cele mai importante lecții ale acestor cazuri. Nu este suficient să avem legi care pedepsesc violul. Avem nevoie și de o cultură în care o femeie să poată spune „mi s-a întâmplat ceva” fără ca prima reacție să fie „dar tu ce ai făcut acolo?”.
În spatele fiecărui dosar există o persoană care trebuie să continue să trăiască după ce ceilalți au încetat să mai vorbească despre ceea ce i s-a întâmplat.
De aceea, întrebarea corectă nu este „de ce nu s-a apărat mai bine?”. Întrebarea ar trebui să fie de ce încă trăim într-o societate în care femeia simte că trebuie să se apere chiar și după ce a fost agresată.
A asculta o victimă nu înseamnă să renunțăm la justiție și nici să ignorăm drepturile persoanelor acuzate. Înseamnă să înțelegem că două lucruri pot fi adevărate în același timp: acuzațiile trebuie investigate riguros, iar victima trebuie tratată cu demnitate.
Pentru că, înainte de a fi un dosar, o știre sau un subiect de dezbatere, ea este un om. Și poate că primul lucru pe care îl datorăm unei femei care spune că a fost violată este să nu o facem să regrete că a avut curajul să vorbească.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
