Home Social 16 localități din nouă județe au fost afectate de inundații

16 localități din nouă județe au fost afectate de inundații

DISTRIBUIŢI

Un număr de 16 localități din nouă județe au fost afectate de inundații în ultimele 24 de ore, 140 de gospodării și 150 de hectare de teren arabil fiind inundate, potrivit datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).
Județele afectate de inundații sunt Alba, Argeș, Brașov, Buzău, Cluj, Dolj, Mureș, Sibiu și Suceava, se aratăîntr-un comunicat de vineri al IGSU.
Din cele nouă județe au fost inundate 140 de gospodării, 36 curți și pivnițe, 150 de hectare de teren arabil, zece hectare de grâu, porumb, legume și fânețe, un drum național și unul comunal, zece podețe, iar cinci fântâni au fost colmatate.
De asemenea, echipele de intervenție au ajutat la curățarea apei de pe șapte străzi, din subsolurile și depozitele a doi agenți economici și de la două obiective sociale, a precizat IGSU.
În ultimele 24 de ore au intervenit 70 de angajați IGSU, alături de peste 40 de membri ai comitetelor locale și serviciilor voluntare pentru situații de urgență. Aceștia au folosit 38 de mijloace de intervenție, din care 29 din dotarea inspectoratelor județene pentru situații de urgență.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.