Poşta Română a distribuit, în perioada 1 – 27 aprilie, 1.745 de paşapoarte la domiciliu, prin intermediul serviciului express intern Prioripost. Media zilnică a documentelor livrate la nivel naţional a fost de 93 de bucăţi, la o rată de livrare de peste 99%. Pentru luna aprilie, reprezentanţii diviziei de curierat a Poştei Române estimează livrări de aproximativ 2.000 de paşapoarte.
Până acum au fost returnate autorităţilor 13 paşapoarte, din motive care depăşesc limita de responsabilitate a Poştei Române: date incorecte înscrise în document, procuri necorespunzătoare sau expirarea termenului de avizare, ca urmare a absenţei repetate de la domiciliu. În ceea ce priveşte situaţia pe judeţe, în funcţie de media zilnică a livrărilor, primele trei sunt Constanţa, Ilfov şi Bucureşti, cu aproximativ 10 trimiteri pe zi. La polul opus se află judeţele Mehedinţi, Olt şi Prahova, cu mai puţin de o trimitere pe zi.
„Livrarea paşapoartelor electronice la domiciliul destinatarilor este asigurată în toate localităţile din România, în maximum 48 de ore de la preluarea acestora de la sediul Direcţiei Generale a Paşapoartelor. Destinatarii sunt informaţi, în prealabil, printr-un SMS. La livrare, salariatul poştal solicită destinatarului deschiderea plicului şi verificarea datelor din paşaport. În cazul în care datele corespund, salariatul încasează de la destinatar, pe bază de factură, tariful de 7,97 lei. Estimăm ca în luna aprilie să distribuim peste 2.000 de paşapoarte”, a explicat Georgeta Budeanu, Director Sucursala Servicii Express.
Pentru derularea acestui contract, Poşta Română, prin Sucursala Servicii Express, a pus la dispoziţia beneficiarului un software care asigură generarea documentelor de transport AWB, precum şi monitorizarea pe întregul flux de prezentare-prelucrare-distribuire, prin intermediul aplicaţiei Track&Trace.
Operatorul naţional de servicii poştale a câştigat în luna martie a acestui an, în urma unei proceduri de licitaţie publică la care au mai participat două dintre cele mai importante firme de curierat din România, un contract de livrare la domiciliul destinatarilor a paşapoartelor simple electronice. Directorul General al Poştei Române, Alexandru Petrescu, declara la acel moment că divizia de curierat a Poştei Române, prin serviciul Prioripost, este pregătită să concureze, de la egal la egal, cu cei mai buni furnizori de servicii de curierat.
Parteneriatul cu Ministerul Afacerilor Interne – Direcţia Generală de Paşapoarte se derulează din 1 aprilie 2015 şi este valabil pe o perioadă de 24 de luni. Valoarea contractului este estimată la 495.000 de lei (aproximativ 111.000 de euro), urmând ca Poşta Română să expedieze până la 45.000 de paşapoarte.