Dacă ar intra în spirala datoriilor, 63% din români ar căuta un sfat pentru rezolvarea problemei la familie sau la partenerul de viață, iar 22% ar prefera să se descurce pe cont propriu. Bărbații (24%) înclină mai degrabă decât femeile (21%) spre varianta să se descurce singuri, la fel și persoanele peste 55 ani (29%). Cei mai tineri (cu vârste între 18 și 34 ani) apelează mai degrabă la sprijinul familiei (67%, față de celelalte grupe de vârstă), potrivit unei cercetări de piață făcută de TNS CSOP. Studiul arată că 25% dintre români au acumulat datorii în 2011 și 6% au intrat în contact cu o firmă de colectare creanțe sau cu un departament specializat în acest sens din cadrul unei companii. Aproape 4 din 5 români (78%) afirmă că persoanele cele mai afectate de problema datoriilor sunt acelea care au o situație financiară dificilă, 15% dintre acestea luând credit pentru a acoperi datoriile, potrivit unui studiu. Această situație dificilă este cauzată de pierderea locului de muncă, reducerea salariului, reducerea venitului pe gospodărie, îmbolnăvire, accidente sau alte evenimente neprevăzute. Alte persoane prinse în spirala datoriilor sunt cele care au luat credite fără să aibă posibilitatea de a le achita, care și-au supraestimat posibilitățile sau care au sperat la îmbunătățirea situației lor materiale.
Mihaela Iamandei