7 din 10 români nu ajung la medic pentru un control de rutină, iar mai bine de jumătate dintre cei care ajung să facă asta, sunt îndrumaţi de medic, deci nu o fac din proprie iniţiativă.
Nu doar că nu mergem voluntar la medic pentru un control de rutină, dar chiar şi împinşi de nevoie nu ajungem frecvent. 40% dintre respondenţii la un studiu realizat la nivel naţional au trecut pe la medic în ultimul an. Aproape 60% dintre cei care au ajuns să facă asta, recunosc că au avut nevoie de un act, a fost o urgenţă (14%) sau a fost nevoie de un control în urma unei afecţiuni.
Sistemul de sănătate asigură, în primul rând, un beneficiu social care depășește protecția sănătății umane, contribuind la coeziunea socială și la creștere economică. Un control de rutină la medic, chiar dacă nu există motive de îngrijorare în privința sănătății, poate oferi liniște, înainte de toate. Toată lumea știe că orice boală, depistată la debut, poate fi în mare măsură vindecată, iar tratamentul este mai scurt și mai puțin costisitor, susţine dr. Florin Costache, medic primar medicină generală.
Jumătate dintre respondenţi consideră că un control de rutină complet conţine o vizită la medicul de familie, analize de sânge şi de urină, precum şi analize ori controale specifice sexului (control ginecologic, test Babeş Papanicolau, secreţii vaginale, analize pentru prostată).
65% nu consideră oportun un control stomatologic anual, iar 4 din 10 români spun că vizita la un cardiolog este indicată doar dacă există un episod care să îl impună.
Medicul de familie este cel de la care se aşteaptă să vină cu cele mai multe sfaturi şi o indicaţie clară pentru controlul de rutină, iar un sfert dintre români recunosc că sursa primară de informare este internetul. Când vine vorba de costuri, 41% spun că nu sunt dispuşi să plătească nimic pentru aceste analize întrucât ele ar trebui acoperite din fondul de asigurări de sănătate, 17% ar putea aloca între 200 şi 300 lei, 16,8% între 100 şi 200 lei, iar 8% ar plăti peste 500 lei.
9 din 10 unităţi medicale care au capacitatea de a asigura un pachet de tipul controlului de rutină sunt private. Este concluzia unei analize recente realizate de Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private.
„Prin urmare, se impune o colaborare eficientă între autorităţi şi furnizorii de astfel de servicii, dacă ne dorim să îmbunătăţim politicile de prevenire. Tarife corecte, o ridicare a plafoanelor şi campanii de informare, acestea sunt doar câteva dintre aspectele pe care trebuie să le luăm în calcul”, adaugă Cristian Hotoboc, preşedintele Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private – PALMED.
Pentru a fi mai sănătoşi, românii au cel mai des grijă la alimentaţie (68%) şi nu sunt mari iubitori de sport (10,6%).
Unul din zece respondenţi nu are un dosar medical, iar atunci când alege să păstreze o astfel de arhivă, la îndemână îi este varianta clasică, a documentelor păstrate în format fizic, acasă (79%).
Studiul a fost realizat pe un eşantion reprezentativ de 1100 de persoane, din mediul rural şi urban, cu vârste cuprinse între 18 şi 75 de ani, în lunile mai-iunie 2018, şi are o eroare de ± 3,2%.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane