Șapte sute de angajați ai Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța din cei aproximativ 2.000 ar putea fi disponibilizați în următoarea perioadă în cazul în care nu se vor găsi surse alternative de finanțare, în afara contractului cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate. „Consiliul de Administrație a făcut o propunere de restructurare și reorganizare a spitalului ținånd cont de banii pe care îi avem în acest moment. O decizie în acest sens ar putea fi luată pe data de 29 iulie, atunci cånd este programată o nouă întålnire a Consiliului de Administrație. Spitalul se confruntă lunar cu un deficit de aproximativ 20 miliarde de lei vechi, rezultat din diferența între suma serviciilor prestate de spital și cea primită de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate“, a declarat directorul medical al unității spitalicești, Liliana Tuță.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane