Home Social A născut pe stradă, ajutată de șeful de post

A născut pe stradă, ajutată de șeful de post

DISTRIBUIŢI

O femeie de 35 de ani, care locuiește cu părinții și cu frații săi într-o casă din chirpici din localitatea ialomițeană Munteni Buzău, a născut în mijlocul unui drum din comună, ajutată de către șeful postului de Poliție, femeia afirmånd că a vrut să cheme ambulanța, dar că nu are telefon.
Vasile Cloșcă, șeful postului de poliție din comuna ialomițeană Munteni Buzău, a declarat, luni, că a văzut-o pe femeie în mijlocul străzii, în timp ce năștea.
„Eram în patrulare și am văzut-o pe femeie în mijlocul străzii, cum se chinuia să își aducă pe lume copilașul. Am oprit și pånă cånd am ajuns la ea a născut, iar imediat i-am luat pe ea și pe copil și i-am dus cu mașina la Spitalul Județean de Urgență din Slobozia“, a declarat șeful de post Vasile Cloșcă.
În prezent, femeia, Elisabeta Tudor, care a născut un bebeluș de trei kilograme, este internată la secția de Neonatologie a Spitalului Județean de Urgență din Slobozia.
Femeia a spus că ar fi vrut să cheme ambulanța în momentul în care a simțit că naște, dar nu a avut posibilitatea, în condițiile în care ea și familia nu au telefoane mobil sau fix.
„Eu locuiesc alături de părinți și doi dintre frați într-un bordei din lut. Muncim cu ziua, nu avem bani, iar cånd am simțit că urmează să nasc am fugit să cer ajutorul unei vecine de peste drum, dar nu am mai ajuns la vecină și am născut pe stradă. Am vrut să sun la salvare, dar nu avem telefoane, suntem săraci“, a declarat Elisabeta Tudor.
Femeia spune că în urmă cu doi ani a mai născut un băiețel, pe care l-a dat spre adopție, invocånd lipsa banilor și a condițiilor necesare pentru a-l crește.

Geo Ioanid

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.