Societatea Studenților în Medicină din București, asociație independentă, non-guvernamentală, non-profit, în colaborare cu Societatea Studenților în Farmacie din București, organizează în data de 29 noiembrie 2014, între orele 11.00 și 14.00, în Parcul Unirii, în cadrul proiectului ‘World AIDS Day’ (Departamentul pentru Sănătatea Reproducerii Inclusiv HIV/SIDA) o manifestație cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă împotriva HIV/SIDA. Evenimentul își propune creșterea gradului de conștientizare, în special în rândul populației tinere, a riscului de infecție cu HIV, dar și de manifestare a solidarității față de persoanele deja infectate.
De ce? Pentru că virusul nu face discriminări, pentru că oricare dintre noi poate fi expus infectării și pentru că nu suntem diferiți, diferența o facem noi.
Desfășurarea campaniei va fi posibilă mulțumită celor aproximativ 200 de voluntari activi și se va concretiza prin realizarea unui lanț uman sub forma unei fundițe roșii de mari dimensiuni în centrul Bucureștiului (1000m2), urmând ca ulterior, echipele să distribuie broșuri și materiale promoționale în zonele pietonale intens circulate ale capitalei (stații de metrou, parcuri, zona Unirii și a Universității) în scopul creșterii numărului de persoane informate și educate în legătură cu infecția HIV/SIDA, a numărului de persoane, în special din grupele de risc, care solicită efectuarea unui test de depistare a infectării cu HIV și per total, contribuția la creșterea nivelului de educație sexuală și la profilaxia ITS-urilor.
În România trăiesc în prezent, peste 12.200 de persoane infectate HIV, numărul lor fiind într-o continuă creștere din cauza apariției consumatorilor de droguri injectabile; în ultimul an, în țara noastră au fost înregistrate 797 de cazuri noi. (sursa: Institutul Național de Boli Infecțioase, Compartimentul de Monitorizare și Control a infecției HIV/SIDA). Îngerul păzitor nu te apără de SIDA! Informează-te! Protejează-te!
Evenimentul este organizat cu sprijinul Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila, Uniunii Studenților in România, Primăriei Municipiului București, UNOPA (Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA), Love Plus și este deschis publicului larg.