Poliția Română a constatat peste 300 de infracțiuni și a aplicat aproape 6.000 de sancțiuni contravenționale, în cursul zilei de ieri, în cadrul activităților desfășurate în 10 județe limitrofe granițelor non-UE, respectiv din Nord, Est și Sud-Vest.
Ca măsuri complementare, au fost confiscate peste 180.000 de ţigări, 29 de arme şi 236 de bucăţi muniţie. Din dispoziţia chestorului general Petre Tobă, Poliţia Română continuă acţiunea “Blocada” în județele limitrofe frontierele României cu statele non-UE, cu participarea poliţiştilor din cadrul inspectoratelor de poliţie ale judeţelor de la graniţă, ale judeţelor din vecinătatea acestora, precum şi de la secţiile regionale de poliţie transporturi.
În perioada 3-5 septembrie a.c., în judeţele limitrofe frontierei cu statele non-UE, respectiv Ucraina (Satu-Mare, Maramureş şi Suceava), Moldova (Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Galaţi) şi Serbia (Caraş-Severin, Mehedinţi şi Timiş), 3.000 de poliţişti de la structurile teritoriale de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, investigare a fraudelor, poliţie transporturi, operaţiuni speciale, criminalitate organizată, acţiuni speciale, precum şi arme, explozivi şi substanţe periculoase ale sunt la datorie, zilnic, pentru menţinerea unui climat de linişte publică.
Activităţile desfăşurate la data de 3 septembrie a.c., în cele 10 judeţe (1.325 de controale efectuate la unităţi comerciale, 13 percheziţii desfăşurate, 405 de filtre rutiere instituite), s-au soldat cu constatarea a 318 infracţiuni, dintre care 191 în flagrant. Dintre acestea, 63 au fost infracţiuni de natură judiciară, 100 de natură economico-financiară, 71 la regimul circulaţiei, 56 la regimul armelor şi muniţiilor şi 28 pe alte linii. 266 de persoane sunt bănuite de comiterea acestor ilegalităţi, 14 fiind reţinute şi 6 arestate preventiv.
În urma verificării autovehiculelor din filtrele rutiere instituite, au fost identificate 5 maşini furate.
Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 5.981 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 1.860.000 de lei.
Ca măsuri complementare, au fost confiscate 180.348 de ţigări (9.017 pachete), 29 de arme, dintre care 8 letale şi 21 neletale şi 236 de bucăţi muniţie. Valoarea bunurilor confiscate se ridică la 274.700 de lei.
Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 506 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, 683 de sancţiuni prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 4.547 ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (dintre care 9 pentru consum de alcool şi 1.270 pentru încălcarea regimului legal de viteză).
Totodată, au fost reţinute 189 de permise de conducere, retrase 110 certificate de înmatriculare, iar pentru 10 mijloace auto a fost luată măsura indisponibilizării.