Home Social Adoptii numai cu acordul specialistilor

Adoptii numai cu acordul specialistilor

DISTRIBUIŢI

In ultimul an, 1.500 de familii de romani au depus cereri pentru infierea unui copil, cu toate ca, odata cu intrarea in vigoare a Legii 273 privind regimul juridic al adoptiei, acestia nu mai pot sa-si aleaga copilul pe care il vor creste. Parintii adoptivi pot cel mult sa aleaga sexul si varsta noului membru al familiei, de restul ocupandu-se specialistii. S-au dus vremurile in care se putea infia aproape orice copil dintr-un orfelinat daca te cucerea cu zambetul lui, iar -daca acest lucru se intampla, este impotriva legii-, declara secretarul de stat de la Oficiul Roman pentru Adoptii (ORA), Theodora Bertzi.


In momentul in care o familie se hotaraste sa infieze un copil trebuie sa se inarmeze cu multa rabdare si sa stie ca nu poate opta pentru un minor sau altul, intrucat -potrivirea se face de catre specialisti-, dupa cum a declarat Theodora Bertzi. Primul pas pe care ar trebui sa-l faca orice cuplu in acest sens este sa obtina atestatul de familie apta pentru adoptie, care se elibereaza numai daca sunt indeplinite anumite criterii: stare de sanatate buna, venituri decente si detinerea unei case, care nu trebuie sa fie obligatoriu proprietate personala. De asemenea, psihologii si asistentii sociali vor face mai multe anchete sociale. Acest proces dureaza aproximativ 60 de zile, insa partea dificila incepe abia dupa, intrucat gasirea copilului poate lua ceva timp, iar viitorii parinti isi pierd rabdarea. Dupa ce specialistii stabilesc potrivirea psihologica a unui minor cu o familie apta pentru adoptie, copilul este dat in incredintare pentru trei luni de zile. In aceasta perioada, parintii sunt evaluati si abia dupa aceea se merge la tribunal pentru incredintarea propriu-zisa. In ultimul an, numarul de cereri de adoptie a crescut foarte mult, iar numarul copiilor adoptabili a scazut simtitor. Astfel, daca la sfarsitul lui 2004 un numar de 5.000 de minori puteau fi adoptati, in urma reevaluarilor de anul trecut, doar 533 au primit sentinte definitive si irevocabile pentru deschiderea procedurii de adoptie interne. Explicatia ar fi ca -despartirea copilului de familia biologica se facea in mod aproape abuziv-, considera Theodora Bertzi, intrucat vechea legislatie incuraja abandonul copiilor. Mai mult, secretarul de stat al ORA spune ca multe dintre mamele care si-au dat copiii spre adoptie in trecut nu au fost informate asupra consecintelor, iar acum cer sa-i vada, desi acest lucru nu mai este posibil. Acum, toti parintii care vor sa-si abandoneze copiii sunt consiliati si renunta la idee imediat ce afla ca nu vor mai putea sa-i vada niciodata, astfel explicandu-se scaderea numarului de minori abandonati.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.