Aeroportul Băneasa va fi unul al oamenilor de afaceri, începând din primăvara anului viitor, când toate cursele low-cost vor fi mutate în Aeroportul Otopeni. Acesta va fi din 2012 city airport, iar clădirea aeroportului modernizată va avea la parter o zonă destinată fluxurilor de de călători, iar la etaj o zonă multifuncțională, inclusiv cu săli de conferințe și prezentări dedicate investitorilor sau potențialilor investitori în țara noastră. Terminalul de aviație generală și business al Aeroportului Internațional Aurel Vlaicu Băneasa, aflat în lucrări de modernizare, a fost pus ieri seară în funcțiune, în prezența ministrului Transporturilor, Anca Boagiu.
Reabilitarea terminalui C de la Aeroportul Băneasa, destinat plecărilor internaționale, a reprezentat o primă etapă a proiectului. Lucrările desfășurate pe locul unei foste firme de curierat au început în noiembrie. Terminalul va avea o capacitate de 30.000 de pasageri pe an, valoarea investiției fiind de circa 2,4 milioane de euro.
„Practic, putem să acceptăm ideea că investitorii care vin în România, pentru a-și putea folosi banii în viitoarele construcții preconizate pentru anii următori, trebuie să aibă un loc în care să aterizeze“, declara Boagiu, în noiembrie, citată de site-ul b365.ro.
În acealastă etapă a fost reabilitată clădirea aeroportului, considerată monument istoric. Lucrările au mai avut în vedere reamenajarea uni spațiu de cu o suprafață de 1.500 mp. Clădirea dispune de o zonă destinată prelucrării fluxului de pasageri, la parter, și de o zonă multifuncțională, cu săli de conferință și prezentări, la etaj. De asemenea, în zona de business este amenajată o parcare. După punerea în funcțiune a acestui proiect, se estimează că finalizarea totală finalizarea totală a lucrării va avea loc în februarie 2012. Din martie, cursele low-cost vor fi mutate pe Aeroportul Otopeni.
„Cei care se plâng că se mută low-costul de pe Otopeni nu au niciun motiv să o facă. Din punctul meu de vedere, sunt doat speculații privind creșterea prețurilor la low- cost, românii care vor beneficia de serviciile de la Otopeni vor avea ocazia să aștepte într-un aeroport, nu într-unul care arată ca o autogară de provincie. Este prima etapă de modernizare a aeroportului Băneasa, care își va schimba destinația.“, a mai precizat Boagiu.
Potrivit ministrului Transporturilor, costul suplimentar pentru un bilet low-cost va fi, după mutarea la Otopeni, de numai 4 euro, alte creșteri ale tarifelor nefiind justificate. Operatorii privați care operează pe Aeroportul Băneasa au fost invitați din luna noiembrie să înceapă transferul în Otopeni.
Potrivit ministrului Anca Boagiu, vor mai fi două faze în proiectul care vizează aeroportul Băneasa, urmând ca în perioada urmatoare, prin studii de fezabiltate, să fie stabilite costurile.
Mihaela Iamandei