Home Social Afaceri murdare cu substanțe periculoase sub sloganul „Prin noi natura renaște”

Afaceri murdare cu substanțe periculoase sub sloganul „Prin noi natura renaște”

DISTRIBUIŢI

Cu un tupeu de neimaginat, patronul firmei care a abandonat aproape 2.300 de tone de deșeuri toxice și  pentru a cåștiga încrederea clienților pe care îi prostea cu zåmbetul pe față, acesta folosea sloganul „prin noi natura renaște“. Astfel erau păcăliți clienții și chiar era pusă în pericol populația, dar mai marii firmei au reușit să deverseze mii de tone de substanțe periculoase în județele Ilfov și Ialomița. Administratorul și directorul comercial al firmei au fost arestați preventiv în 19 octombrie, iar în cazul directorului general procurorii Parchetului Tribunalului București au dispus miercuri punerea în mișcare a acțiunii penale. Tribunalul București urmează să decidă dacă și directorul general va fi arestat preventiv pentru 29 de zile.
Cei trei sunt acuzați de deținere sau orice operațiune privind circulația substanțelor și preparatelor toxice și foarte toxice fără drept, poluare prin evacuare cu știință în apă, în atmosferă sau pe sol a unor deșeuri sau substanțe periculoase, neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfășurarea activităților de colectare, tratare, transport, valorificare și eliminare a deșeurilor periculoase, încălcarea legislației privind regimul deșeurilor și fals în declarații. Polițiști de la Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase s-au sesizat din oficiu, în 9 iunie, cu privire la faptul că administratorul firmei a abandonat la fostul punct de lucru al societății 60 de kilograme de mercur, o sută de tone de deșeuri toxice infestate cu arsenic, precum și diverse cantități de alte deșeuri periculoase.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.