Anul trecut, fostul Oficiu pentru Protectia Consumatorilor, in prezent Autoritatea pentru Protectia Consumatorilor, a inregistrat 33 de reclamatii privind comercializarea necorespunzatoare a pachetelor de servicii de catre agentiile de turism. Potrivit secretarului de stat din Ministerul Turismului, Alin Burcea, la Oficiul de Autorizare si Control in Turism din cadrul fostei Autoritati Nationale de Turism, in 2000, au fost primite 39 de reclamatii directe si 15 indirecte, adica primite la OPC, dar verificate de ambele institutii. La ora actuala, in tara noastra sunt inregistrate circa 1.600 de agentii de turism, dar numarul celor care chiar au activitate este mult mai mic.
-Jocul- de-a serviciile
Cele mai multe reclamatii ale turistilor vizeaza conditiile de cazare neconforme contractului incheiat, sume de bani retinute abuziv si informatii incomplete privind comercializarea pachetelor de servicii. In cursul anului trecut, inspectorii ANPC au incheiat 13 procese-verbale de contraventie, in valoare totala de 47.500.000 de lei. De asemenea, in urma reclamatiilor, ANPC a recuperat de la agentiile care nu au respectat contractele de comercializare a serviciilor turistice suma de 82.246.000 de lei.
In primul trimestru al acestui an, ANPC a primit mai multe reclamatii (10), decat in aceeasi perioada a anului trecut (sase sesizari). Dar valoarea totala a amenzilor a fost mai mare in primul trimestru al anului 2000, 15 milioane de lei, decat in primul trimestru al acestui an – cinci milioane de lei. Turistii pacaliti au fost mai norocosi in primul trimestru al acestui an, pentru ca inspectorii ANPC au reusit sa recupereze 43.810.000 de lei, fata de 32.778.000 de lei, cat s-a recuperat in perioada similara a anului trecut.
Topurile reclamatiilor
ANPC a precizat ca cele mai… reclamate agentii de turism sunt: -J*info Tours- SRL, SC -Pelerinaj 2000- SRL, SC -Sun Holliday- SRL, -Roumanian Travel Service- SRL, SC -Cristian *76 Tour- SRL, -Luxor Turism Travel- SRL, SC -Carpatina Tour- SRL Bucuresti. In evidentele Ministerului Turismului, cele mai reclamate agentii in decursul anului trecut au fost: -J*info Tours- Bucuresti, -Colibri- Timisoara si -Elsa- Bucuresti. Din datele ambelor institutii abilitate sa verifice sesizarile turistilor nemultumiti de serviciile contractate cu agentiile se poate observa ca Agentia de turism -J*info Tours- Bucuresti se afla pe primul loc.
Aurel Pavel, patronul -J*info Tours-, ne-a declarat ca majoritatea reclamatiilor sunt nefondate si ca -fiind o agentie mare, prin intermediul careia calatoresc foarte multi turisti, se poate intampla sa fie cate cineva nemultumit, dat situatia se rezolva imediat-.
Din datele existente la Oficiul de Protectia Consumatorului Bucuresti, rezulta ca la sfarsitul anului trecut si inceputul acestui an s-au inregistrat trei reclamatii la adresa Agentiei -J*info Tours-. Potrivit inspectorului OPC Ion Matei, doua dintre ele s-au dovedit intemeiate. Ca atare, agentia a fost amendata cu 16 milioane de lei.
Tacere la Ministerul Turismului
Ministerul Turismului a refuzat sa ne precizeze cate din reclamatii au fost inregistrate anul trecut impotriva Agentiei -J*info Tours- si cate au fost intemeiate. In urma reclamatiilor privind comercializarea pachetelor de servicii turistice de catre agentii, ANPC a dispus oprirea comercializarii temporare a unor pachete de servicii, restituirea sumelor cuvenite turistilor si obligarea completarii contractelor emise conform OG 107/1999.
Abia la sfarsitul sezonului estival se va putea observa daca anul acesta serviciile turistice s-au imbunatatit fata de anii anteriori. ANPC si Ministerul Turismului ar trebui insa sa efectueze controale mai dese la agentiile de turism, in loc sa astepte reclamatiile celor pagubiti.