Agenția Națională de Presă AGERPRES a început de luni, 11 mai, un nou proiect editorial numit „PE URMELE LUI ENESCU”. Timp de două săptămâni vor fi publicate materiale jurnalistice dedicate lui George Enescu, o incursiune în viaţa şi activitatea marelui muzician, ce a reuşit să facă cunoscută tradiţia populară românească, sub bagheta sa evoluând orchestre renumite din întreaga lume.
Reportajele şi interviurile aduc un omagiu compozitorului, în contextul în care anul acesta s-au împlinit 60 de ani de la moartea sa. Vila Luminiş de la Sinaia, Casa memorială de la Liveni, Conservatorul din Târgu Mureş şi aşezământul cultural de la Tescani sunt doar câteva repere din drumul parcurs pe urmele celui numit încă de mic de criticii muzicali vienezi „un Mozart român”.
Astfel, pe site-ul public www.agerpres.ro la secţiunea Cultură sau accesând linkul http://www.agerpres.ro/pe-urmele-lui-enescu, puteţi parcurge materialele dedicate marii personalităţi muzicale româneşti George Enescu.
Despre AGERPRES
Fondată în 1889, AGERPRES este Agenția Națională de Presă a României. Aceasta are rolul de a oferi informații echilibrate, cu caracter imparțial, și de a fi principala sursă de informare pentru cetățenii și instituțiile din țară, dar și cea mai importantă sursă de știri despre România, în exterior. Din 1921, agenția a avut o transmisie neîntreruptă de știri și informații. Printre serviciile AGERPRES se regăsesc: fluxurile de știri tematice, serviciile și arhiva de fotografie de presă, monitorizarea de presă, serviciile video și multimedia, fluxul documentare, precum și servicii de imprimare.