Home Social Algocalminul nu se mai vinde fără rețetă

Algocalminul nu se mai vinde fără rețetă

DISTRIBUIŢI

Începånd de astăzi medicamentele care conțin metamizol – Algoremin, Fabocalm, Metamizol Solacium, Algiotop, Algoblock, Algocalmin, Algozone, Alindor, Metamizol Farmacon, Quarelin, Novocalmin, Sintocalmin, Centralgin – nu se vor mai putea procura decåt cu rețetă, a precizat ofițerul de presă al ANM, Anca Cuprariu. Cei care nu vor respecta aceste prevederi vor fi sancționați potrivit legii.  Agenția Națională a Medicamentului (ANM) atenționează că farmaciile nu mai pot elibera fără rețetă algocalminul și celelalte medicamente care conțin metamizol, potrivit unei decizii a ANM din 2010, coroborată cu reglementările europene în domeniu. Vicepreședintele Colegiului Farmaciștilor din Romånia, Clara Popescu, a declarat că această măsură se referă numai la eliberarea pe bază de prescripție medicală care se reține în farmacie, pentru toate medicamentele care conțin metamizol, și nu la modificarea termenului legal de implementare a variației respective la autorizația de punere pe piață (APP), prevăzut în OMS din 2005.  Potrivit ANM, producătorii mai au timp ca pånă la sfårșitul lunii iulie să solicite schimbarea modului de eliberare a medicamentelor care conțin metamizol. Consiliul Europei a cerut ca metamizolul să fie eliberat doar pe bază de prescripție medicală, fie din cauza eventualelor reacții adverse (agranulocitoză), fie pentru verificarea eficacității tratamentului. Algocalminul are 500 mg metamizol per comprimat. Metamizolul este un analgezic și antipiretic, fiind un derivat de pirazolonă. La mijlocul secolului XX s-a constatat că derivații pirazolonici se asociază cu cazuri de agranulocitoză (cele mai multe fiind asociate aminopirinei). Metamizolul, cu o structură chimică asemănătoare aminopirinei, a fost asociat de asemenea cu raportări, rare, de agranulocitoză, dar potențial fatale. Primele raportări au apărut în literatura de specialitate în anii 1946, 1952 și 1963. Drept urmare, în SUA și Australia a fost restricționată utilizarea metamizolului, iar Danemarca, Suedia și Norvegia au interzis chiar acest medicament.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.