Home Social Ambulantierii ameninta cu greva generala

Ambulantierii ameninta cu greva generala

DISTRIBUIŢI

Angajaţii serviciului de ambulanţă din toată ţara au protestat ieri faţă de condiţiile grele în care trebuie să îşi desfăşoare activitatea. Una dintre nemulţumirile ambulanţierilor este legată de prevederile unui ordin de ministru prin care se specifică scoaterea din uz a maşinilor vechi, deşi înlocuirea lor cu ambulanţe noi, promisă încă de anul trecut de ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu nu a mai avut loc. -După părerea mea, nici în acest an nu vor veni maşinile, iar dacă nu vin, serviciul de ambulanţă intră în colaps. Vom asigura numai urgenţele de gradul 0 şi 1, iar pe bătrânii care cheamă şi de câteva ori pe zi salvarea nu-i vom mai putea ajuta-, a declarat preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor -Ambulanţa-, Tudor Damian. Acesta susţine că la nivelul ţării, situaţia este mai gravă decât în Bucureşti, unde în judeţe precum Suceava, Botoşani, Vaslui, serviciile de ambulanţă au în dotare doar câte o singură maşină nouă, restul ambulanţelor fiind vechi de mai bine de 30 de ani. Oamenii se tem că dacă nu vor mai avea cu ce să se deplaseze la solicitări, îşi vor pierde locurile de muncă. -CNAS nu mai decontează decât urgenţele de gradele 0 şi 1, în timp ce celelalte, reprezentând 40% din activitate, nu mai sunt decontate. Ca urmare, pierderile lunare se ridică la 6-8 miliarde de lei vechi, situaţie ce va obliga conducerea unităţii să recurgă la concedieri masive-, susţine directorul Serviciului de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti, Ovidiu Cizmaru. Protestatarii ameninţă că dacă nu vor fi lăsaţi să lucreze pe maşinile pe care le au până când ministerul va reuşi înnoirea parcului auto, vor declanşa forme ample de protest. -Dacă nu se sensibilizează nimeni, urmează Consiliul Naţional săptămâna viitoare, apoi vom decurge la alte forme de protest, ajungând şi la grevă generală cu asigurarea legală a 30% din activitate-, a spus Tudor Damian. O altă nemulţumire a oamenilor se referă la decizia conducerii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) care au anunţat că se vor deconta doar serviciile pentru urgenţele de gradul 0 şi 1, ceea ce ar face ca solicitările minore, de gradul 2, precum cazuri de febră, colică biliară sau renală, să nu mai fie onorate. În urma discuţiilor purtate ieri între sindicalişti şi directorul CNAS, Cristian Vlădescu, s-a stabilit ca personalul care asigură serviciile de ambulanţă să poată încheia contracte cu tarif per solicitare pentru ambulanţe de tip A1 şi A2 putându-şi continua astfel activitatea de consultaţii la domiciliu până în momentul în care vor fi livrate ambulanţele noi.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.