Home Social Anchetă la un liceu din Prahova unde două eleve s-au bătut

Anchetă la un liceu din Prahova unde două eleve s-au bătut

DISTRIBUIŢI

Inspectoratul școlar Județean Prahova a dispus începerea unei anchete disciplinare după ce pe Internet a fost postat un film făcut, cel mai probabil, cu un telefon mobil, în care apar două eleve de clasa a XII-a, de la Colegiul Național din Vălenii de Munte, care se bat. Șeful inspectoratului susține că elevele sunt din clasa a XII-a, iar bătaia dintre ele a fost cauzată de faptul că cele două fete sunt îndrăgostite de același băiat.
Filmul, realizat cel mai probabil cu un telefon mobil, are peste trei minute și le surprinde pe cele două fete în timp ce încep să se certe, apoi se iau la bătaie în sala de clasă, printre pupitre.
„Este regretabil ceea ce s-a întåmplat. Cred că este o problemă a unei întregi generații, această dorință de expunere, de a ieși în față“, a spus Gheorghe Borovină.
Șeful Inspectoratului școlar Prahova a adăugat că, în urma anchetei, vor fi luate măsuri disciplinare împotriva elevelor care apar în filmul respectiv.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.