Autoritățile județene din Constanța au declanșat anchete la Unitatea de Asistență Medico-Socială Agigea, după ce rude ale pacienților și o asistentă medicală au depus plångeri în care arată că bolnavii ar fi bătuți și puși de director să muncească pe o proprietate a sa. „Plångerea nu s-a confirmat. Am făcut controlul a doua zi după ce asistenta a depus plångerea. Pacienta, care suferă de o boală psihică, a fost examinată medico-legal în prezența unui medic, fără să fie găsite urme ale vreunei agresiuni, în condițiile în care în plångere se menționa că aceasta ar fi fost bătută de mai multe ori în zilele dinaintea controlului“, a declarat directorul DSP Constanța. De asemenea, Constatin Dina a afirmat că au existat și o serie de plångeri conform cărora directorul sanatoriului ar folosi pacienții în interesul său personal, punåndu-i la muncă fizică. „Deși nu a fost surprins într-o astfel de situație, cu pacienți care să presteze muncă fizică în interesul său, directorul Unității de Asistență Medico-Socială Agigea a recunoscut că îi pune pe unii pacienți să muncească, mai exact să stivuiască baloți, pentru o fundație umanitară. El spune însă că munca aceasta face parte din tratamentul pacienților, este ergoterapie, fără însă să precizeze cine le-a prescris-o pacienților“, a mai afirmat șeful DSPJ Constanța, care a mai precizat că verificările la sanatoriul de la Agigea vor fi extinse și în acest caz.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane