Angajatorii care angajează ucenici la locul de muncă ar putea beneficia în regim de urgență și în mod extraordinar de bani de la bugetele de asigurări sociale.
Agenția Națională Pentru Organizarea Forței de Muncă cere mai mulți bani pentru cei care încheie contracte între un an și trei ani cu ucenici pe care îi formează dar îi și plătesc. ANOFM a cerut Ministerului Muncii alocarea sumei de aproape 11 milioane de lei, pentru acoperirea, în această lună, a unor credite bugetare din sistemul asigurărilor pentru șomaj destinate angajatorilor care angajează tineri ucenici.
Recent, Ministerul Muncii a reglementat domeniul uceniciei la locul de muncă conform prevederilor europene, prin măsuri care îi încurajează pe angajatorii care pregătesc ucenici să le încheie acestora contracte de muncă. Astfel, s-a eliminat obligația angajatorului de a obține certificatul de maistru de ucenicie, acesta putând desemna o persoană dintre salariați care să coordoneze ucenicia la locul de muncă. În schimb, angajatorul este obligat să asigure pregătirea teoretică și practică a tinerilor ucenici și să încheie contracte de muncă cu aceștia, care pot fi între 12 luni și 3 ani, în funcție de nivelul de calificare. În afară de eliminarea restricțiilor pentru angajatori privind atestatele pentru maiștri, acestora lis e acordă însă și stimulente financiare. Acestea ar duce la scăderea ratei șomajului, potrivit notei de fundamentare a solicitării. Același document arată că anul trecut, ANOFM a solicitat 599.000 de lei pentru aplicarea Legii uceniciei, iar prin Bugetul aprobat pentru 2012 s-au alocat doar 50.000 de lei, solicitarea fiind considerată supraevaluată. Specialiștii ANOFM spun însă că o astfel de sumă poate susține ucenicia la locul de muncă doar pentru un număr de 20 de persoane, pentru o perioadă medie de 9 luni. ANOFM argumentează că cererile angajatorilor au crescut și până acum sunt 121 de cereri de la angajatori interesați să ajute ucenici dacă primesc și ajutor de la stat. În condițiile în care se prognozează că în 2012 vor fi solicitări de la angajatori pentru circa 3.000 de persoane cu o durată medie de ucenicie de 12 luni, suma necesară estimată este de 10.800.000 de lei, arată reprezentanții ANOFM.
Mihaela Iamandei