Home Social Antibiotice Iasi va exporta in Statele Unite si Canada

Antibiotice Iasi va exporta in Statele Unite si Canada

DISTRIBUIŢI

Conducerea Societatii Antibiotice a anuntat ca a obtinut autorizarea de a vinde medicamente pe pietele SUA si Canada, dupa ce reprezentanti ai FDA (Food and Drug Administration) – organismul guvernamental care avizeaza comercializarea produselor farmaceutice si alimentare in SUA – s-au aflat in inspectie, timp de o saptamana, la fabrica ieseana. -Acest fapt presupune o crestere semnificativa a exporturilor, preconizata pentru urmatorii doi ani. Inseamna o recunoastere a faptului ca in Romania se produc medicamente compatibile cu cele din SUA. Inseamna posibilitatea de a aborda noi piete din America de Nord si nu numai, obiective pe care le-am atacat deja. Produsul nostru principal, Nistatina, este deja omologat si testat in mai multe tari, urmand ca in a doua jumatate a anului sa incheiem contracte cu parteneri cu care suntem in discutii de aproape trei ani-, a declarat directorul general al Antibiotice SA, Ioan Nani.

Pentru Statele Unite ale Americii si Canada, conducerea Antibiotice vizeaza exporturi in valoare de doua – trei milioane de dolari, in urmatorii doi ani.

Principalele piete externe de desfacere ale societatii iesene sunt Germania – 80% din ponderea exporturilor – urmata de Belgia si Olanda.

In prezent, aproape un sfert din produsele farmaceutice fabricate la Antibiotice sunt exportate, valoarea acestora fiind estimata sa ajunga, pana la sfarsitul anului, la aproximativ opt milioane de dolari.

Conducerea societatii a declarat ca, in prima jumatate a anului 2002, profitul Antibiotice a crescut cu peste 50% fata de aceeasi perioada a anului trecut, iar exporturile cu 64%, de la 81 miliarde de lei la peste 133 miliarde de lei.

Nani a afirmat ca aceste rezultate sunt urmarea politicii de investitii in retehnologizarea intreprinderii, valoarea acestora ridicandu-se la 17 milioane de dolari. In urmatorii doi, compania ar putea investi 10 milioane de dolari, din credite bancare, pentru productia de fiolaj si forme solide, precum si deschiderea unor noi sectii.

Directorul societatii estimeaza o cifra de afaceri pentru 2002 de peste 33 milioane de dolari si un profit net de 3,5 milioane de dolari.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.