Aproximativ 5.200 de elevi de gimnaziu și liceu în vârstă de 15 ani, din 178 de unități de învățământ, vor susține, astăzi, testul PISA, domeniul principal al evaluării din acest an fiind matematica, a anunțat Ministerul Educației.
Elevii vor primi o broșură de test cu durata de două ore, conținând atât itemi ce vizează competențele de matematică și rezolvare de probleme în situații autentice ce pot fi întâlnite în viața adultă (75%), cât și itemi de citire sau lectură (15%) și științe (10%), a precizat sursa citată.
Sarcinile de lucru au ca punct de pornire texte non-literare, grafice, diagrame, hărți, imagini, reprezentări schematice etc. De asemenea, elevii vor primi pentru completare un chestionar de mediu socio-educațional, cu durata de 45 de minute.
La rândul lor, directorii școlilor participante la testare vor completa un chestionar privind specificul școlii respective. ?ê?£colile au fost selectate de către Consorțiul PISA, conform procedurilor de eșantionare internaționale, iar elevii au fost selectați aleatoriu, cu ajutorul unui program dedicat (KeyQuest), astfel încât eșantionul național rezultat să fie reprezentativ pentru rețeaua școlară, conform cerințelor PISA.
Mihaela Iamandei