Home Social Au dărâmat zidul de la Cetatea Sarmizegetusa ca să facă o parcare

Au dărâmat zidul de la Cetatea Sarmizegetusa ca să facă o parcare

DISTRIBUIŢI

Zidul porții de vest a Cetății Sarmizegetusa Regia a fost afectat pe o lungime de 30 de metri de lucrările executate de o firmă privată pentru amenajarea unei parcări, bucăți din piatră desprinzåndu-se după ce un utilaj a săpat în apropiere, lucrările fiind oprite de CJ Hunedoara. Potrivit vicepreședintelui Comisiei Naționale de Arheologie, arheologul Adriana Pescariu, o delegație care a urcat zilele trecute la cetatea din Munții Orăștie a descoperit situația de la Sarmizegetusa Regia, transmite Mediafax. „În zona porții de vest erau utilaje, cilindri pentru presarea pămåntului și camioane pentru transport. Se intrase cu lama unui buldozer pånă la 1,5 metri adåncime și la o jumătate de metru distanță de zidul porții de vest, ceea ce reprezintă un pericol de dăråmare a acestui zid. Mai mult, în profilul săpăturii au fost realizate trepte de acces pentru turiști, iar cåteva blocuri de piatră din zid s-au desprins și au căzut. Este inadmisibil ceea ce s-a întåmplat“, a declarat, ieri, Adriana Pescaru. Ea a spus că lucrările efectuate în perimetrul de protecție a cetății Sarmizegetusa Regia nu au autorizațiile necesare de construcție din partea Comisiei.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.