Avocatul Poporului solicită oficial lămuriri după ce Guvernul a decis închiderea mai multor site-uri care ar fi difuzat informaţii false despre epidemia de coronavirus.
Avocatul Poporului transmite că a luat act despre solicitările adresate Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) de către Ministerul Afacerilor Interne, la propunerea Grupului de Comunicare Strategică, în sensul închiderii mai multor site-uri despre care s-a apreciat că difuzează ştiri false cu privire la evolutia epidemiei de SARS-CoV-2, cu potenţial a crea panică în rândul populatiei. Ministerul Afacerilor Interne a informat Avocatul Poporului cu privire la modalitatea concretă prin care sunt analizate sesizările cu privire la conţinutul acestora şi cu privire la măsurile care se iau în acest sens.
Avocatul Poporului precizează că nici decretul privind instituirea stării de urgentă, nici cel privind prelungirea acestei măsuri nu menţionează libertatea de exprimare între drepturile al căror exercitiu urmează să fie restrictionat în această perioadă.
„Având în vedere rolul Avocatului Poporului de garant constituţional al drepturilor şi libertătilor cetăţenilor şi apreciind că dispunerea măsurilor necesare trebuie să fie în concordanţă cu prevederile constituţionale referitoare la respectarea libertăţii de exprimare, dar şi dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public (art. 30 şi art. 31 alin. (1) din Constituţie), solicităm Grupului de Comunicare Strategică lămurirea următoarelor aspecte:
• Care este procedura de sesizare şi cea prin care monitorizaţi apariţia ştirilor false în contextul actualei crize cauzate de epidemia de SARS-CoV-2? Vă rugăm să ne indicaţi cadrul legal aplicabil, care detaliază aceste situaţii şi care permite asemenea interpretări;
• Din ce perspectivă sunt analizate ştirile în legătură cu care există suspiciuni în ceea ce priveşte autenticitatea, credibilitatea surselor, dar şi a celor fără fundament ştiinţific?
• Cum se realizează analiza, în raport de conţinutul informaţiilor, autenticitatea şi exactitatea acestora, credibilitatea site-urilor care găzduiesc informaţia credibilitatea surselor, dar şi scopul urmărit prin publicarea respectivelor informatfi?
• Există la nivelul Grupului intentia identificării şi dezvoltării altor modalităti de avertizare a populatiei cu privire la ştirile false? Există un plan în acest sens?
Clarificările se impun şi în contextul în care Organizatia pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi-a exprimat la sfărşitul lunii martie îngrijorarea în legătură cu Decretul privind instituirea stării de urgentă, subliniind importanta liberei circulatii a informatilor şi a dreptului presei de a relata despre pandemie şi despre politicile guvernamentale: „Aceste prevederi ale decretului de urgenţă reprezintă un risc la adresa muncii fără restricţii a jurnaliştilor, o autocenzură pentru actorii media care incearcă să informeze publicul poate fi chiar contraproductivă”… „dacă autorităţile pun in dificultate fluxul de informaţii difuzat de instituţiile media şi de jurnaliştii independenţi, nu fac decât să favorizeze o mai largă vizibilitate a dezinformărilor”.
Prezenta solicitare are în vedere opinia exprimată în mod constant de Avocatul Poporului, în sensul că nu se poate vorbi despre libertatea de exprimare fără existenta libertătii de opinie, deoarece aceasta permite oricăror persoane fizice să participe la viata politică, socială, culturală, manifestându-şi public opiniile, gândurile, credintele. Cu alte cuvinte, orice formă de cenzurare a acestora ar putea conduce la o ingerinţă gravă asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale”, se arată într-un comunicat al Avocatului Poporului.