Liderul BNS, Dumitru Costin a declarat astăzi la Timișoara că „statul își retrage de la 1 ianuarie finanțarea pe care astăzi, prin Codul Fiscal, o oferă pentru milioane de cetățeni, milioane de pensionari cu pensii mici, șomeri, pentru asistați social. Odată cu abrogarea art. 153, toată finanțarea sistemului public de sănătate va cădea în spatele celor puțin peste 5 milioane de salariați, iar din acest sistem vor trebui plătite servicii de sănătate pentru toată populația României. Statul șmecher se retrage”, a declarat liderul BNS, Dumitru Costin, prezent la un protest.
El a ezplicat că, odată cu reducerea de la 16% la 10% a impozitului pe venitul salarial, statul compromite definitiv autonomia locală pentru că „nu poate exista autonomie locală fără autonomie financiară.
„Bugetele autorităților locale, care ar trebui să însemne investiții pentru transport și servicii de calitate în România, vor fi afectate dramatic și primarii din toată țara vor trebui să stea cu mâna întinsă la puterea politică. Sunt foarte multe categorii de angajați care vor avea veniturile salariale diminuate. Este o minciună cu care încearcă să ascundă alte minciuni. De săptămâna viitoare vom ataca la Curtea Constituțională ordonanța prin care s-a luat această decizie”, a punctat Dumitru Costin.
Protestatarii au cerut demisia Guvernului și înarmați cu vuvuzele și tobe, au scandat: Jos Guvernul!, Demisia, PSD ciuma roșie, Hoții, hoții, Nu cedăm, Unitate.
Costin a mai spus că dacă guvernanții nu vor renunța la aceste modificări fiscale, vor urma ample mișcări de stradă, fără limitări în timp.
Articolul 153 din care s-au abrogat literele g)-o) prevede:
„ART. 153 – Contribuabilii/Plătitorii de venit la sistemul de asigurări sociale de sănătate
(1) Următoarele persoane au calitatea de contribuabili/plătitori de venit la sistemul de asigurări sociale de sănătate, cu respectarea prevederilor legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și ale acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, după caz:
a) cetățenii români cu domiciliul în țară;
b) cetățenii străini și apatrizii care au solicitat și au obținut prelungirea dreptului de ședere temporară ori au domiciliul în România; Norme metodologice
c) cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și ai Confederației Elvețiene care nu dețin o asigurare încheiată pe teritoriul altui stat membru care produce efecte pe teritoriul României, care au solicitat și au obținut dreptul de a sta în România pentru o perioadă de peste 3 luni; Norme metodologice
d) persoanele din statele membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și Confederația Elvețiană care îndeplinesc condițiile de lucrător frontalier și desfășoară o activitate salariată sau independentă în România și care rezidă în alt stat membru în care se întorc de regulă zilnic ori cel puțin o dată pe săptămână; Norme metodologice
e) pensionarii din sistemul public de pensii care nu mai au domiciliul în România și care își stabilesc reședința pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, al unui stat aparținând Spațiului Economic European sau al Confederației Elvețiene, respectiv domiciliul pe teritoriul unui stat cu care România aplică un acord bilateral de securitate socială cu prevederi pentru asigurarea de boală-maternitate, care nu dețin o asigurare încheiată pe teritoriul altui stat membru care produce efecte pe teritoriul României; Norme metodologice
f) persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora; Norme metodologice
g) Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, prin agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București, pentru persoanele care beneficiază de indemnizație de șomaj sau, după caz, de alte drepturi de protecție socială care se acordă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, potrivit legii, și pentru care dispozițiile legale prevăd plata contribuției de asigurări sociale de sănătate din bugetul asigurărilor pentru șomaj;
h) Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, care administrează și gestionează prestațiile sociale acordate de la bugetul de stat, prin agențiile pentru plăți și inspecție socială județene și a municipiului București, pentru persoanele fizice care adoptă copii și care beneficiază de indemnizație lunară pe perioada concediului de acomodare, potrivit Legii nr. 273/2004 privind procedura adopției, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru persoanele care beneficiază de indemnizație pentru creșterea copilului potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și pentru persoanele care beneficiază de indemnizație pentru copilul cu handicap potrivit Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
i) Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, care administrează și gestionează prestațiile sociale acordate de la bugetul de stat, prin agențiile județene pentru prestații sociale, pentru persoanele care beneficiază de ajutor social potrivit Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
j) Casa Națională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii și casele sectoriale de pensii, pentru persoanele care realizează venituri din pensii, precum și pentru persoanele preluate în plata indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale;
k) entitățile care plătesc venituri din pensii, altele decât cele prevăzute la lit. j);
l) Ministerul Justiției, prin unitățile sistemului administrației penitenciare, pentru persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv în unitățile penitenciare, precum și pentru persoanele care se află în executarea unei măsuri educative ori de siguranță privative de libertate, respectiv persoanele care se află în perioada de amânare sau de întrerupere a executării pedepsei privative de libertate, dacă nu au venituri;
m) Ministerul Afacerilor Interne, pentru persoanele reținute, arestate sau deținute care se află în centrele de reținere și arestare preventivă organizate în subordinea acestei instituții, care nu au venituri, pentru străinii aflați în centrele de cazare în vederea returnării ori expulzării, precum și pentru cei care sunt victime ale traficului de persoane, care se află în timpul procedurilor necesare stabilirii identității și sunt cazați în centrele special amenajate potrivit legii;
n) Secretariatul de Stat pentru Culte, pentru personalul monahal al cultelor recunoscute, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte surse;
o) autoritățile administrației publice locale, pentru persoanele, cetățeni români, care sunt victime ale traficului de persoane, pentru o perioadă de cel mult 12 luni, dacă nu au venituri.
(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) lit. a) – e), care dețin o asigurare pentru boală și maternitate în sistemul de securitate socială din alt stat membru al Uniunii Europene, Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene; sau în statele cu care România are încheiate acorduri bilaterale de securitate socială cu prevederi pentru asigurarea de boală-maternitate, în temeiul legislației interne a statelor respective, care produce efecte pe teritoriul României și fac dovada valabilității asigurării, în conformitate cu procedura stabilită prin ordin comun al președintelui A.N.A.F. și al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, nu au calitatea de contribuabil la sistemul de asigurări sociale de sănătate. ”
Si de ce mai cere procente din venituri, salarii si pensii? Mai mult: Sa dea inapoi tot ce a primit in ultimii ani de guvernare PSD, de cand au scos oamenii instrada la Targu-Mures, impotriva legislatiei moderne europene a sanatatii, din care statul – de fapt, smecherii belini ai statutului – nu se mai puteau indestula. Va mai aduceti aminte de SECUREANU?Va mai aduceti aminte de afacerile cu tehnica medicala, aparatura de ultima genratie de prin afacerile lui Laszlo Borbely? Aud?!