După ani de așteptare, Comisia Națională de Acreditare a Spitalelor (Co.N.A.S.) a primit „undă verde“ din partea Ministerului Sănătății de a-și intra „în påine“. Pånă în luna iulie a anului viitor, atåt spitalele de stat, cåt și cele private sunt obligate, prin lege, să depună la această comisie cereri de acreditare. Unitățile spitalicești care nu vor face asemenea solicitări nu vor mai primi de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, din luna iulie 2011, finanțare sau plăți pentru serviciile medicale efectuate. „Spitalele ne pot trimite încă de måine (n.r. astăzi) cererile de acreditare, iar comisia va face programările. Deocamdată, Co.N.A.S. are la dispoziție 60 de zile pentru pregătirea evaluatorilor. Un curs are o durată de cinci zile și poate fi urmat de asistenți medicali fără studii superioare, ingineri IT, economiști și alt personal din alte domenii, dar tot cu studii superioare“, a declarat pentru „Curentul“ directorul general al comisiei, Romulus Dan Șerban. Pentru început, procesul de acreditare va fi experimentat în patru unități spitalicești. În urma evaluării, fiecare spital va primi „stele“. Co.N.A.S. nu va avea dreptul să desființeze unități spitalicești dacă acestea nu corespund standardelor și criteriilor de acreditare. „Noi vom întocmi un raport despre unitatea spitalicească evaluată, îl vom trimite la Ministerul Sănătății, iar reprezentanții ministerului vor decide ce trebuie făcut“, a precizat Romulus Dan Șerban. La evaluarea unui spital se va lua în calcul de la pregătirea personalului, aparatură medicală pånă la toalete și instalații electrice. Un spital care se dorește a fi de „cinci stele“ ar trebui să aibă personal competent și aparatură de ultimă oră, să respecte drepturile pacientului, să aibă un orar strict de vizite, să aibă în saloane cåte un pat la șapte metri pătrați, iar în cazul rezervei cu două paturi să existe atåt duș, cåt și WC. Mai mult decåt atåt, evaluatorii unităților spitalicești vor ține cont în procesul de acreditare și de spațiile de depozitare a gunoiului menajer, de numărul de perechi de mănuși sterile utilizate în funcție de numărul pacienților, de cantitățile de dezinfectant folosite. Și acestea reprezintă numai o mică parte dintre criteriile și standardele de acreditare. Întrebarea se pune: „Cåte spitale fie ele de stat sau private, de cinci stele, va avea Romånia?“. Surse autorizate din cadrul Ministerului Sănătății ne-au declarat că „la ora actuală niciun spital de stat din țara noastră nu merită cinci stele. Majoritatea vor primi, probabil, două-trei stele, dar aceasta nu înseamnă că peste doi, trei, cinci ani nu vor primi stele în plus. Nici în cazul spitalelor private nu se știe în ce măsură vor primi cinci stele…“.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane