Home Social Bucurestenii construiesc la voia intamplarii

Bucurestenii construiesc la voia intamplarii

DISTRIBUIŢI

Romanul este foarte inventiv si descurcaret. Asta constata permanent inspectorii de la disciplina in constructii. -Faptul ca-i trasneste unui om ceva prin minte e o chestie buna. Dovedeste ca este un om cu initiativa, ca este muncitor, chiar perseverent. Din pacate insa multi nu cunosc legea. Si, de ce sa nu recunoastem, au putina educatie, pentru ca nerespectarea unei reguli, a unei cutume, a unei legi inseamna ca nu se respecta aproapele, vecinul, concitadinul-, ne-a spus Aurel Mocanu, seful Serviciului Disciplina in Constructii de la Primaria Sectorului 2.

El este de parere ca atata vreme cat legile sunt rezultatul unor experiente umane, nu este cazul sa tot repetam istoria, sa persistam in greseli. Dar totdeauna va exista cineva care incalca regulile. Cel mai greu pentru inspectori este insa atunci cand cei care incalca regulile dau mari batai de cap autoritatilor locale.

Buncarul a fost demolat cu pickamerul

In urma cu vreo 10 ani, pe strada Soltuzului, doi vecini au cazut de acord sa ridice o casa tip duplex. Zis si facut. Unul dintre ei, mai harnic si mai gospodar, s-a si apucat de treaba. Numai ca locuinta pe care si-o dorea nu putea fi ridicata pe fasia lui de pamant si a fost nevoit sa intre si pe proprietatea vecinului. A sapat omul fundatia si a inceput ridicarea casei, care se dorea a fi cu subsol, parter si, eventual, mansarda. Ca sa aiba parte de o locuinta trainica si vesnica, s-a gandit sa-si faca subsolul cu diafragme din beton armat, adica sa toarne beton pe o structura din cadre metalice. Dupa fundatie, a inceput ridicarea jumatatii lui de parter, tot din beton armat. Deja nu mai era o simpla casa, ci o cazemata, un buncar in toata regula. N-a mai apucat sa termine casa pentru ca, intr-o zi, vecinul s-a razgandit. Si, mai mult, nici nu avea autorizatie de construire. Au venit inspectorii in control, l-au somat sa intre in legalitate, dar nu avea cum, pentru ca nu avea act de proprietate pe tot terenul. A urmat procesul. Pe care l-a pierdut. Constructia trebuia demolata. De acum incolo era treaba primariei. Insa inspectorii au constatat ca nu prea aveau cum sa demoleze imobilul. Singura metoda la care puteau apela era folosirea pickamerului. Demolarea a durat trei luni. Dar nu integral. A mai ramas o mica bucatarioara, in care sa locuiasca familia pana isi va reglementa situatia locativa. Deja timpul expira. Cat de curand va urma, ne spune Aurel Mocanu, demolarea si restului de casa. Iar cheltuielile de demolare, care au fost avansate de autoritatea locala, vor fi platite, in final, de cel vinovat.

Tomograful urnit cu macaraua

Spitalul Colentina a fost al Ministerului Sanatatii candva. Intre timp, a trecut la primarie, care a inceput sa se intereseze de domeniul pe care-l pastoreste. Si asa a aflat primarul general al Capitalei ca in curtea spitalului, pe amplasamentul viitorului Camin pentru rezidenti, exista un container, de fapt o sala cu un tomograf care nu functiona pentru ca nu avea toate avizele legale. De aceea, containerul trebuia luat de acolo. La fata locului insa inspectorii au constatat ca masa containerului era de vreo cateva tone. -Pentru a fi urnit din loc acest container n-am putut folosi o macara de 30 de tone. Am cautat o macara mai mare, nici nu stiti cat de greu mai gasesti acum o astfel de macara, si am adus un Coles, dar a costat foarte mult-, si-a adus aminte Aurel Mocanu.

Bodega pe toaleta publica

Un alt caz intalnit de lucratorii Serviciului Disciplina in Constructii demonstreaza si incapatanarea celui care incalca legea. Un -investitor-, ca multi altii, si-a tras bodega pe domeniul public al primariei, la capatul tramvaiului 21, pe langa fosta intreprindere Granitul. Prin anii 2000, in urma campaniei de demolare a constructiilor provizorii amplasate pe domeniul public, -investitorul- a ramas fara carciuma. Pentru el n-a fost o problema. Pe locul de unde fusese demolat, s-a ridicat un mare complex comercial. De aceea, daca tot mai era teren berechet prin preajma, si-a ridicat din nou restaurantul. Si nu oriunde, ci peste una din toaletele publice comuniste. Ca sa aiba meseanul unde sa-si goleasca preaplinul, nu? Nici de data asta n-a avut noroc. Primaria i-a demolat iarasi cosmelia.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.