Home Social Bursa locurilor de munca, in usor declin

Bursa locurilor de munca, in usor declin

DISTRIBUIŢI

Chiar daca oferta de posturi a Bursei generale de locuri de munca a fost mai generoasa ca in anii precedenti, ieri, pretendentii la angajare prin intermediul Bursei nu au mai luat cu asalt Sala Polivalenta din Bucuresti, locul de intalnire a patronilor cu somerii.

Agentii economici, prezenti in numar de aproape 220 – din care 158 au fost prezenti in sala, restul trimitandu-si ofertele -, nu au prezentat o gama diversificata de posturi, si nici salariile promise nu au avut darul de a-i convinge pe multi dintre somerii doritori de munca sa accepte angajarea.

Practic, pe cele 3.600 de locuri de munca, nu s-au inghesuit decat vreo 3.500 de candidati.

Din fericire, la cele 42 de filiale teritoriale ale Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca, rezultatele au fost ceva mai bune fata de anul trecut, dupa cum ne-au semnalat responsabilii din teritoriu.

Motivele sunt deja cunoscute – pauperizarea constanta, amenintarile cu somajul in masa, salarii mult subdimensionate din cauza fiscalitatii excesive.

In Capitala, viata-i scumpa, salariile sunt mici…

-Am tot cusut la pantaloni si camasi pe 2,5 milioane de lei in mana si cate 10-12 ore pe zi! Si acum, cand am aproape doua milioane ajutor de somaj, crede patronu* ca ma mai pacaleste tot cu doua milioane jumate? Pai, tot in banii aia ies, daca scad cat dau pe RATB… Asa ca mai bine mai stau acasa inca opt luni, cat mai primesc ajutorul de somaj, si mai fac curat la unu*, la altu*, si mai ies si in castig-, spune Doina Alexandrescu, o fosta textilista cu peste 15 ani vechime, venita dis-de-dimineata la Polivalenta, in speranta de a gasi un post de confectioner ceva mai bine platit.

Cele mai multe oferte din totalul de 3.850 pe Capitala au vizat domeniul textilelor si al confectiilor, la toate nivelurile: studii superioare, medii, muncitori calificati si necalificati. Practic, 600 de locuri de munca au fost pentru cei cu studii superioare – ingineri textile, ingineri industria lemnului, informaticieni, economisti, arhitecti, farmacisti, consultanti asigurari. Pentru cei cu studii medii au existat aproape 1.000 de posturi – maistri si tehnicieni in industria confectiilor, gestionari, asistenti maternali, agenti imobiliari, operatori calculator, agenti paza, casieri, agenti asigurari.

In continuare, tot muncitorii calificati au cea mai mare cautare pe posturile de confectioneri imbracaminte, cusatori fete incaltaminte, vanzatori, bucatari, ospatari, coafeze, tamplari, sudori, lacatusi, dulgheri, zidari, fierari-betonisti.

In schimb, muncitorii necalificati vor trebui ca in viitor sa gaseasca neaparat o cale de calificare, pentru ca doar 175 de cereri au fost pentru aceasta categorie in domeniul textil, constructii, comert si paza.

…dar nici dorul de munca nu este prea vizibil!

Chiar daca oferta nediversificata nu a incurajat participarea somerilor, nici angajatorii nu s-au asteptat la un personal deosebit, dispus sa munceasca. -Am colectat pana acum vreo 30 de CV-uri, dar nu ma astept la mare lucru. Data trecuta am primit peste 100 de CV-uri, dar cand i-am invitat la interviu la firma, doar vreo cinci au binevoit sa vina-, ne spune reprezentantul unei firme de asigurari bunuri materiale.

Somerii, in general in scadere usoara

La sfarsitul lunii martie 2003, numarul total de someri inregistrati in evidentele agentiilor judetene pentru ocuparea fortei de munca a fost de 779.154 persoane, din care 329.625 femei (reprezentand 42,3%). Astfel, rata somajului la nivel national a fost de 8,3%, cu 5,1% mai mica fata de cea din aceeasi luna a anului 2002, fiind cea mai mica rata a somajului inregistrata in luna martie din ultimii ani. La data de 31 martie 2003, numarul total de someri a inregistrat o scadere de 19.290 persoane fata de cel din luna februarie 2003.

Din numarul total de someri, 367.388 someri au fost indemnizati, iar 411.766 someri au fost neindemnizati.

Cel mai scazut nivel al ratei somajului s-a inregistrat in municipiul Bucuresti (3%) si in judetele Bihor (3,1%), Timis (3,9%), Satu Mare (4,6%), Arad (5,7%), Maramures (5,8%), Ilfov (5,9%). De asemenea, s-a inregistrat un nivel al ratei somajului mai mic sau egal comparativ cu rata medie a somajului la nivel national in urmatoarele judete: Vrancea (6,3%), Giurgiu (6,7%), Arges si Dolj (7,1%), Sibiu (7,6%), Harghita, Mures si Salaj (7,7%) si Constanta (8,3%).

Cel mai ridicat nivel al ratei somajului s-a inregistrat in judetele Vaslui (15,1%), Galati (14,7%), Ialomita (11,8%), Botosani (11,5%), Alba (11,4%), Olt (11,1%).

In Capitala, rata somajului a ajuns la 3%, de la 2,85%, cat se inregistra la finele lui ianuarie.

Somajul este combatut. Dar nu si mentalitatile…

Desi exista numeroase masuri active pentru combaterea somajului, se pare ca nu sunt de ajuns pentru a insufla somerilor dorinta de a incepe o afacere pe cont propriu.

Pe de alta parte, multi dintre patronii care cunosc beneficiile angajarii de personal dintre someri sau din categoriile defavorizate prefera sa nu -asorteze- salariile acestora cu facilitatile materiale oferite de Legea 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, precum si Legea 116/2002 privind prevenirea si combaterea marginalizarii sociale, cu referire directa la incadrarea tinerilor aflati in dificultate – proveniti din centrele de plasament sau proaspat liberati din penitenciare, familisti cu copii in intretinere.

In toata presa exista detalii din aceste legi cu privire la facilitatile materiale oferite atat angajatorilor, cat si somerilor dispusi sa inceapa o afacere pe cont propriu sau care reusesc sa se angajeze pana la expirarea perioadei de somaj platit.

Dar reactiile celor carora li se adreseaza aceste facilitati sunt (inca?) destul de palide…

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.