Home Social Caii de la Letea au fost adoptați de fundația Vier Pfoten

Caii de la Letea au fost adoptați de fundația Vier Pfoten

DISTRIBUIŢI

Caii semisălbatici din Pădurea Letea, care urmau să fie sacrificați într-un abator de la Sfåntu Gheorghe, au fost adoptați de fundația Vier Pfoten, a declarat, ieri, prefectul județului Brăila, Dumitru Popa, citat de Agerpres. În prezent, animalele se află într-o fermă din comuna brăileană Urleasca.
„S-a încheiat un protocol prin care caii au fost adoptați de Vier Pfoten. Ei sunt stăpånii lor de acum înainte și vor proceda ca un stăpån de bună-credință. Acum se fac analizele și se recoltează probele, iar în funcție de rezultatele acestora cei bolnavi vor fi transportați la un abator autorizat pentru sacrificare, iar de cei sănătoși se va ocupa Vier Pfoten“, a spus Popa.
Potrivit prefectului, „toată îngrijirea – însemnånd apă, måncare, pază și tratamente medicale – va fi făcută pe cheltuiala lor, urmånd ca Vier Pfoten să le găsească noi locații.
Scandalul legat de caii din localitatea C. A. Rosetti, aflată în zona de protecție a Deltei Dunării, a izbucnit miercurea trecută, după ce mai multe ONG-uri au dat publicității imagini cu caii ținuti în țarcuri, unii dintre ei slăbiți și avånd răni sångerånde. Caii ar fi urmat să fie trimiși la un abator. Rețelele de socializare s-au umplut de mesaje conținånd cuvinte precum „masacru“ și de îndemnuri disperate la transmiterea de petiții către autorități, de la primarul din comuna tulceană pånă la șeful statului.
La recomandarea reprezentanților Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Brăila s-a luat măsura transportării cailor într-o fermă din localitatea Urleasca, loc stabilit de asociațiile pentru protecția animalelor, pentru a fi hrăniți, adăpați și îngrijiți medical.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.