Ziua mondiala a Turismului a fost un bun prilej pentru Societatea Feroviara de Turism -SFT-CFR SA- sa prezinte una dintre mandriile turismului romanesc – garnitura trenurilor de epoca -Regal- si -Moldovita-. Ocazia unica, poate, de a calatori cu trenurile asupra carora nu doar timpul, ci si mai multe personalitati istorice si-au lasat amprenta, te transpune intr-o lume pe care o mai gasesti numai in cartile de istorie ori in filmele de epoca.
Inca de pe peron te intampina personalul imbracat in costume ce amintesc de cei care au stat la dispozitia primilor monarhi ai Romaniei si te tin la curent cu programul: -Trenul va parasi peronul peste exact sapte minute si jumatate-. Odata ajuns in tren, descoperi, incet-incet, pe langa vagoanele de clasa a doua, fastul si eleganta vagoanelor de lux. Scaunele si fotoliile confortabile sunt imbracate in piele de Cordoba, iar mesele si unele lambriuri din saloane sunt acoperite cu furnir din lemn de nuc si trandafir. Nota opulenta in care au fost concepute e completata de lampile din vagoane si oglinzile din Salonul Regal, pentru care s-au folosit sticla de Murano si cristal de Boemia.
Pe fotoliul regelui sau al dictatorului
Cel mai vechi dintre cele doua trenuri este -Moldovita-, care a circulat la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului urmator pe linii de cale ferata din Moldova si Bucovina. Construit intre 1885 si 1890 la fabrica austriaca de vagoane -Simmering-, -Moldovita- este compus din patru vagoane: unul de clasa I, unul de clasa a II-a, vagonul-salon si un vagon de posta. Mai -tanar-, -Regalul- a aparut pe caile feroviare ale tarii noastre in anii *30 ai secolului trecut. -A fost comandat de Ferdinand, dar n-a mai apucat sa se plimbe cu el, asa ca regele Carol al II-lea a fost primul care a calatorit cu el-, ne-a explicat Monica Barbuletiu, directorul general al -SFT-CFR- SA. Alcatuit din vagoane de lux, la nivelul trenului Orient-Express, trenul -Regal- este compus din cinci vagoane: salon-sufragerie, cu o capacitate de 40 de locuri, vagon dormitor regal, cu bai complet utilate, vagon dormitor pentru insotitorii demnitarilor si cate un vagon dormitor clasa I si a II-a. De-a lungul vremii, personalitati importante de pe scena istorica a tarii noastre ori a lumii au calatorit cu acest tren. Inainte de a parasi tara, regele Mihai a servit ultima cina in Salonul Regal, in ianuarie 1948. In perioada comunista, Teodor Jivlov, Leonid Brejnev, Tito si, evident, Ceausescu au stat pe fotoliile luxoase ale Salonului Regal. In anul 1955, se pare ca Gheorghiu-Dej si Nikita Hrusciov au discutat in timpul unei calatorii cu trenul -Regal- despre retragerea trupelor sovietice din Romania. 20 de ani mai tarziu, salonul de protocol al trenului a gazduit personalitatile altei mari puteri mondiale, presedintele SUA, Gerard Ford, si secretarul de stat calatorind pana la Sinaia.
75 de euro pentru o calatorie Bucuresti – Snagov
Pentru cei care doresc o transpunere in ambianta secolului trecut, costul unei calatorii de o ora si jumatate in vagoanele -Moldovitei- ori -Regalului- este de 75 de euro pe traseul Bucuresti – Snagov. -Poate parea mult, dar trenurile sunt inchiriate, in general, de grupuri. Si atunci, daca e un grup de 100 de persoane, 75 de euro pentru fiecare nu e mult-, ne-a spus directoarea -SFT-CFR- SA, completand apoi lista celor care solicita inchirierea trenurilor trase de locomotiva cu aburi: companii multinationale care marcheaza evenimente, agentii de turism, dar si regizori de film, precum Francis Ford Coppola, care a inceput realizarea filmului -Tinerete fara tinerete- aici.