Home Social -Cangurul- si-a ales matematicienii anului 2002

-Cangurul- si-a ales matematicienii anului 2002

DISTRIBUIŢI

Ieri, intr-o atmosfera de adevarat examen, la Palatul Copiilor din Capitala, concursul international de matematica -Cangurul- si-a desemnat castigatorii. Din totalul celor 178.000 de copii care s-au inscris – reprezentanti a 3.000 de scoli din toata tara – au fost selectati 96, ei fiind primii din clasa lor care au sustinut ieri proba de baraj.

In urma probei de baraj, primii 20 clasati au primit excursii in strainatate si 50 – un sejur in tabara de la Poiana Pinului – jud. Buzau.

Totodata, dintre cei 96 de elevi au fost selectati si viitorii sase reprezentanti ai Romaniei la concursul international de matematica -Multiple-choice Contest in Mathematics- (MCM). La editia de anul trecut a MCM, tara noastra s-a clasat pe locul I din 12 tari participante, devansand clar Italia, Franta, Slovenia, Spania, Austria, Lituania, Bulgaria, Moldova, Ucraina, Ungaria si Grecia.

De la an la an, interesul international pentru acest joc – preluat din Australia de asociatia internationala -Kangourou sans Frontieres- – este in crestere. Astfel, la editia 2002 a concursului au participat peste 2,5 milioane de copii din Europa, devenind astfel cel mai mare concurs de matematica din lume.

In Romania, -Cangurul- este organizat de Ministerul Educatiei si Cercetarii si Fundatia pentru Integrare Europeana Sigma. -Intersul starnit de ?çCangur?ê este crescand; daca in 1998 luau parte 34.000 de elevi din 500 de scoli, in 1999 – 72.000 de elevi, in 2000 – 90.000. In 2001 numarul acestora a depasit 118.000 din 2.200 de scoli, fapt care a situat tara noastra pe locul V in Europa, ca numar de participanti-, ne-a precizat presedintele Fundatiei Sigma, Boris Zingher.

Concursul consta intr-un test-grila si este alcatuit din 30 de probleme, structurate pe nivele de invatamant, propuse de echipe internationale de matematicieni. Corectarea raspunsurilor se face computerizat, asigurandu-se rapid si obiectiv analiza foilor de concurs, calcularea punctajelor si stabilirea clasamentelor.

Este necesara si o taxa de participare, care – in acest an – s-a ridicat la 38.000 lei. -Din cele 5,2 miliarde provenite din taxele acestui an, aproximativ 20% au ramas in scolile in care au fost concurenti. Cam 1,5 miliarde ne costa organizarea si un miliard – sejurul oferit castigatorilor in tabere de aici si din strainatate. La aceste cheltuieli se adauga cele cu posta, cu imprimatele – revista cu subiecte, foile de concurs, afisele, diplomele. Totodata, aproape 20.000 de copii au primit, sub forma de premiu, carti de matematica. De asemenea, toate scolile in care au fost participanti au primit carti pentru biblioteca-, a mai precizat presedintele Fundatiei Sigma.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.