Home Social Cardul național de sănătate poate fi utilizat și în alte sisteme

Cardul național de sănătate poate fi utilizat și în alte sisteme

DISTRIBUIŢI

Consilierul președintelui CNAS, Marius Stupu, a declarat, ieri, la Forumul Român de Sănătate, organizat de CNAS și Mediafax, că prin tehnologia de ultimă generație folosită la cardul de sănătate s-a avut în vedere și situația conectării la alte sisteme naționale.  Întrebat dacă acest card de sănătate este compatibil cu cele din vestul Europei, Stupu a precizat că, în acest moment, este vorba despre un card de sănătate național. Acesta a mai precizat, răspunzând unei întrebări, că unele date medicale sensibile inscripționate pe cardul de sănătate nu vor putea fi accesate decât de medicul curant sau specialist și nu vor fi transparente, el arătând că pacientul va putea să acceseze, la rândul său, un set minimal de date din dosarul electronic de sănătate (DES). Stupu a adăugat că se poate ridica tratamentul de la farmacie și fără card, dar în anumite situații, care țin de offline, sau în care pacientul este imobilizat la pat, caz în care membrii familiei vor putea prezenta cardul împreună cu buletinul și cu o trimitere de la medicul de familie care să ateste această situație excepțională.

Cristian Georgescu

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.