Carnea de miel are o valoare calorică ridicată și un conținut mare de colesterol, avertizează reprezentanții Direcției de Sănătate Publică. Cine cumpără miel pentru masa de Paște trebuie să știe să-l aleagă și să-l pregătească, pentru ca invitații să nu ajungă apoi la spital cu probleme grave la stomac, bilă sau pancreas. Mieii scrificați trebuie să nu aibă mai puțin de 9 săptămâni și mai mult de 14 kilograme, iar carnea lor trebuie consumată înăbușită sau la grătar, împreună cu cât mai multe legume. Autoritățile de la Protecția Consumatorului fac în această perioadă controale în toată țara, iar comercianții prinși că nu țin carnea și alte produse specifice sărbătorilor pascale în bune condiții vor fi sancționați cu amenzi uriașe.
?ê?£eful Direcției de Sănătate Publică Bihor, dr. Marius Pârcioagă, a precizat ieri că mieii care sunt sacrificați în perioada Paștelui trebuie să aibă o greutate între 10 și 14 kilograme. Carnea, care nu conține fibre, este necesar să fie asociată cu legume pentru o bună digestie. Astfel, stufatul sau drobul trebuie să conțină cât mai multă verdeață și orez. DSP Bihor mai recomandă ca în cazul preparării ciorbelor de miel carnea să se adauge doar în momentul fierberii. De altfel, cea mai indicată metodă este prepararea cărnii de miel înăbușită sau pe grătar, evitându-se pe cât posibil prăjelile.
Mielul mai mic de 9 săptămâni dăunează grav sănătății
Carnea mieilor cu greutate mai mică de 10 kilograme sau cu vârsta sub 9 săptămâni poate produce probleme legate de conținutul ridicat de colagen, ce o fac dificil de digerat, iar în caz de consum excesiv se poate declanșa atac de gută, sau pot apărea afecțiuni gastro-intestinale și hepato-renale la persoanele predispuse, precizează reprezentanții DSP Bihor într-un comunicat de presă. Nu în ultimul rând, carnea de miel conține multe lipide ce îi pot afecta în special pe cei cu boli cardiovasculare, sau cu risc de colici biliare, pancreatită, iar conținutul crescut de proteine poate determina alergii.
Mieii de Paște, numai cu ștampila sanitar-veterinară
Reprezentanții DSP avertizează că la achiziționarea mieilor este necesar să se verifice existența ștampilei sanitar-veterinare. De asemenea, carnea de miel care a fost depozitată la temperaturi mai mari de 4 grade Celsius nu trebuie să fie cumpărată. Autoritățile pentru Protecția Consumatorului fac în această perioadă controale în toată țara la comercianții de carne, ouă și alte produse care pot fi cumpărate și puse pe masa de Paște, iar agenții economici prinși cu nereguli vor primi amenzi uriașe.
Carnea de miel conține vitamine, dar și multe grăsimi
Analizele de laborator au demonstrat că 100 de grame de carne de miel înseamnă 200-300 de kilocalorii și un conținut mare de potasiu. Organele, în special ficatul, dar și carnea, conțin foarte mult fier, care se absoarbe ușor în organism, zinc și carnitină, cu rol energetic, și cantități mici de calciu, acid folic și vitamina E. De asemenea, carnea de miel are un conținut de proteine ridicat, dar și multe grăsimi saturate: 80 miligrame de colesterol la 100 de grame.
Mihaela Iamandei