La finalul anului 2015 Curtea Constituţională a decis că interdicția de concediere a salariaţilor ce ocupă funcţii eligibile într-un organism sindical contravine prevederilor constituţionale. Este o modificare importantă pentru acest domeniu, având în vedere că timp de 13 ani de la adoptarea Codului muncii liderii sindicali nu au putut fi concediați.
“Prevederile anterioare din codul muncii interziceau în mod absolut concedierea salariaţilor cu funcţii eligibile într-un organism sindical, pe durata exercitării mandatului lor, indiferent dacă exista sau nu o legătură între activitatea sindicală desfăşurată şi motivele de concediere aplicabile. Aceste prevederi creau un dublu dezechilibru în raporturile dintre liderii sindicali şi restul salariaților, pe de o parte, şi între raporturile dintre respectivii liderii şi angajator, pe de altă parte, a căror activitate economică era afectată de această interdicţie.” explică Anca Stroiu, avocat senior în cadrul McGregor & Partners.
Prin adoptarea deciziei nr. 814/2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 950/22.12.2015 Curtea Constituţională a eliminat un privilegiu legal reglementat în favoarea liderilor sindicali, în detrimentul celorlalţi salariaţi, care nu deţin funcţii într-un organism sindical. Astfel toți salariații vor beneficia de un tratament egal, pentru contexte juridice identice. Prin urmare, liderii sindicali vor putea face obiectul concedierii pentru motive care ţin de persoana salariatului (ex. arest preventiv, inaptitudine fizică sau psihică, necorespundere profesională) sau pentru motive care nu ţin de persoana salariatului (ex. desființarea locului de muncă).
În continuare însă, concedierea liderilor sindicali nu va putea fi realizată pentru motive ce ţin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la membrii sindicali. Rațiunea pentru care se menține această interdicție de concediere este aceea că retragerea reprezentativității sindicale a liderilor sau tragerea lor la răspundere pentru faptele comise în timpul exercitării mandatului sindical, se realizează exclusiv de sindicatul care l-a desemnat fără implicarea angajatorului, în aceleași condiții în care a avut loc şi numirea lor.
Prin decizia Curții Constituționale se delimitează, în mod clar, principiul egalităţii de tratament a salariaților în situații identice de măsura de protecţie a salariaților care au responsabilităţi reprezentative. Ca urmare aceştia își vor putea îndeplini în bune condiţii mandatul cu care au fost însărcinaţi şi care trebuie funcţioneze exclusiv în raport cu activitatea sindicală efectiv desfăşurată.
„În proiectele de dreptul muncii în care noi am fost implicați am întâlnit cazuri în care liderii de sindicat au beneficiat de prevederile legale mai favorabile şi au fost excluși din planul de concediere colectivă, în virtutea reglementărilor privind interdicția de concediere a respectivilor lideri, pe durata exercitării mandatului lor. Cu toate acestea, am remarcat în practica judecătorească anterioară modificărilor aduse de decizia Curţii Constituționale, chiar la nivelul curților de apel, că au fost decizii judecătorești în care s-au pronunțat soluţii în favoarea concedierii liderilor sindicali pentru motive care nu țin de persoana salariatului, anticipând şi confirmând totodată o parte din argumentele Curţii Constituționale cu privire la această chestiune.
Va rămâne așadar în sarcina instanţelor judecătoreşti, investite cu analiza legalităţii deciziei de concediere a unui lider sindical, să examineze dacă există vreo legătură între motivul de concediere invocat de angajator în decizia de concediere şi modul de îndeplinire a mandatului de către respectivul lider.”, a mai adăugat avocat Anca Stroiu.