Home Social Cel mai mare Pterosaur din lume a fost descoperit în România

Cel mai mare Pterosaur din lume a fost descoperit în România

DISTRIBUIŢI

O vertebră cervicală aparținând celui mai mare Pterosaur (reptilă zburătoare) din lume, care avea o anvergură a aripilor de 16 metri, a fost descoperită în zona Sebeș, județul Alba, și urmează să fie omologată în această toamnă de către specialiști internaționali.Paleontologul clujean Matei Vremir, cel care a descoperit aceasta fosila,a declarat, la sfirsitul saptaminii trecute că ea a fost identificata în anul 2008, in zona Sebes, judetul Alba, dar că, din motive obiective, nu s-a reușit publicarea informațiilor privitoare la ea intr-o revistă de specialitate pentru a fi, astfel, omologată.            "Este o relicva senzaționala, o vertebră cervicală aparținând, se pare, unui Pterosaur, cea mai mare reptilă zburătoare găsită vreodată, care a trăit în urmă cu 70 de milioane de ani. Dimensiunea vertebrei este de două ori cât a celui mai mare Pterosaur găsit până acum în America de Nord, denumit Quetzalcoatlus, după zeul zburător aztec supranumit “Sarpele cu pene”. Paleontologul Vremir a precizat că, în prezent, lucrează împreună cu o echipă de specialiști din Marea Britanie și Germania pentru a finaliza publicarea descoperirii. "Se pare că avem de-a face cu cea mai mare ”bestie zburătoare”, deși îți pui întrebarea cum putea să zboare un asemenea animal care avea anvergura unui avion? Chiar dacă deschiderea aripilor sale era de circa 16 metri, probabil că acest Pterozaur nu cântărea mai mult de 100 de kilograme pentru că era aproape imposibil să zboare altfel. În această toamnă va fi confirmată descoperirea", a explicat paleontologul clujean.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.