Festivalul National Unifest ar fi trebuit sa ajunga in acest an la cea de-a patra editie, dar noul staff al Autoritatii Nationale pentru Tineret nu mai este de acord cu organizarea lui. Motivele invocate sunt destul de -subtiri-, comparativ cu amploarea la care a ajuns Unifest, zeci de mii de studenti fiind privati in aceasta toamna de spectacole de teatru si filme cu intrarea gratuita, de competitii sportive, de concerte, de discoteci…
Presedintele Agentiei pentru Sprijinirea Studentilor din cadrul ANT, Anghel Ficu, invoca lipsa banilor, in timp ce studentii cred ca se incearca stergerea -tuturor urmelor trecutului, lasate de PSD-.
-Nu noi am facut bugetul pe anul asta. Cand am venit eu la ASS, in august, pentru Unifest 2005 erau prevazute in buget doar 350 milioane de lei, la nivel national! Am cautat sa fac rost de sponsori, dar n-am reusit-, ne-a precizat Anghel Ficu, directorul ASS. -Le-am explicat asta presedintilor asociatiilor studentesti, si n-au avut argumente sa-mi combata decizia de a nu mai organiza Unifest. Totusi, chiar daca as fi avut bani, i-as fi folosit la alte actiuni. In plus, ar fi aparut si discutii intre organizatiile studentesti – care, cine, ce si cum organizeaza. Au fost si voci care au contestat proiectul in sine, ca fiind unul politic-, a mai afirmat Ficu.
Numai ca fostii presedinti ai ASS au reusit – mai mult sau mai putin politic – sa adune din sponsorizari fondurile necesare organizarii editiilor precedente. Indiferent de filiera prin care au venit fondurile respective, studentii din toate centrele universitare s-au bucurat de -Distractie gratis, nu degeaba!-, dupa cum suna sloganul editiilor precedente.
O editie a Unifestului costa ANT – participant la eveniment si cofinantator -, in medie, trei miliarde de lei vechi, la care se adaugau, la nivelul fiecarui centru, sume de la ASS, sprijin din partea autoritatilor locale si a sponsorilor.
Studentii se simt frustrati
Reprezentantii Consortiului Organizatiilor Studentesti (COS) din Cluj-Napoca – organizatorul principal al Unifest – s-au aratat indignati de -dezinteresul autoritatilor responsabile de actiunile studentesti, de a aloca fondurile necesare pentru organizarea traditionalului festival studentesc Unifest 2005-. Mai precis, de faptul ca ASS a alocat respectivele sume catre casele de cultura ale studentilor din centrele universitare unde se desfasura in fiecare toamna a ultimilor ani festivalul in cauza, urmand a fi alocate prin licitatie pentru diverse proiecte. -Ideea in sine este binevenita. Dar, daca ar fi vrut sa faca ceva intr-adevar pentru studenti, ar fi alocat fonduri in ambele sensuri-, considera Iancu Serbanescu, presedintele COS, cel care ar fi indeplinit si rolul de coordonator Unifest la nivel national.
Cu privire la posibilele implicatii politice ale deciziei luate la nivelul ASS, reprezentantii COS considera ca nu se poate afirma cu certitudine o asemenea varianta. -Unifestul a fost initiat de Adrian Nastase, insa a doua si a treia editie nu au mai fost sub egida Partidului Social Democrat, iar la Cluj festivalul nu a cunoscut influente politice-, tine sa precizeze Serbanescu.
Bugetul editiei precedente la Cluj a fost de 500 milioane de lei, iar suma alocata in 2005 de catre ASS a fost de 100 milioane de lei vechi, atribuita insa licitatiei de proiecte. ANT nu a mai alocat fonduri in acest sens.