Home Social Cele mai importante mituri în alimentația copiilor, demontate

Cele mai importante mituri în alimentația copiilor, demontate

DISTRIBUIŢI

De câtă mâncare are nevoie copilul tău? Cât de mult contează care sunt obiceiurile tale alimentare ca părinte? A forța, șantaja sau păcăli un copil să mănânce, indiferent de vârstă, este cea mai întâlnită eroare în conduita familiei. Iar dacă la aceasta se adaugă și cele mai nesănătoase obiceiuri alimentare ale părinților, avem explicațiile pentru care suntem numărul doi în Uniunea Europeană la obezitate infantilă.

Unul dintre cei mai apreciați medici pediatri de talie internațională, dr. Carlos Gonzalez, a demontat azi numeroase mituri, în prezența a peste 130 de mămici și tătici.

‘Nici măcar câștigătorul unui premiu Nobel nu poate să precizeze exact de câte grame de hrană este nevoie pentru un copil, cu atât mai puțin un medic, care va măsura cantitatea maximă necesară pentru cel mai pofticios copil din lume. Și poate acela nu este al tău. Singura persoană care știe este micuțul tău, indiferent de ce vârstă are’, a spus dr. Carlos Gonzalez.

Specialistul a adăugat că într-o lume în care găsim milioane de produse dăunătoare pe rafturi, altele decât cele de pe vremea străbunicii, tentația este să alegem ce ne e la îndemână. Doar că această alegere ne va afecta profund sănătatea.

‘Nu mâncați nimic din ce se face reclamă. Aveți în vedere că zahărul este prezent în aproape orice aliment. La acest lucru trebuie să vă raportați serios când alegeți ce mâncați, și dumneavoastră ca părinți, și copiii voștri’, a completat dr. Carlos Gonzales.

Totodată, medicul a subliniat că în cazul bebelușilor este crucială alăptarea și legătura mamei cu copilul.

Peste tot în lume, bebelușii alăptați au nevoie de un aport de calorii mai mic. Ei mănâncă mai puține calorii, întrucât laptele matern este atât de bun încât se folosește în întregime, se absoarbe mai bine și per total, este mai nutritiv decât orice altă mâncare.

‘Alăptarea este importantă pentru mamă și pentru copil, chiar pentru întreaga societate. Pentru bebeluș, laptele de mamă este alimentul ideal, pentru că îl apără de riscul unor boli precum: anemie, obezitate, alergii, astm bronșic, diabet și chiar boli canceroase. Bebelușul are mai mari șanse să accepte alimentele solide pentru că laptele de mamă preia din gustul alimentelor consumate de aceasta. În cazul mamei, alăptarea scade riscul cancerului mamar și ovarian, de osteoporoză, previne depresia postpartum, ajutând-o să se regleze din punct de vedere hormonal. În timpul alăptării se creează o legătură indestructibilă, un atașament profund, între mamă și bebeluș, pentru că alăptarea e mai mult decât hrană, este siguranță, protecție, comunicare, iubire. Astfel, vom avea copii sănătoși, iar părinții nu vor mai cheltui 4500 de euro pe an pentru lapte praf’, a conchis SORANA MUREȘAN, consultant certificat internațional în alăptare.

Mai mult, mitul potrivit căruia micuțul va lua mai mult în greutate dacă mănâncă solide sau cereale, în perioada diversificării, a fost demontat în cadrul evenimentului prin faptul că nu există niciun studiu care să ateste acest lucru.

Obezitatea este fără doar și poate una dintre cele mai frecvente boli de nutriție, iar rapiditatea cu care se răspândește, inclusiv în România, capătă încet-încet forma unei pandemii, mai ales în rândul tinerilor.

Copiii de azi, adulții obezi de mâine

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, în România avem 4,5 milioane de obezi și ne clasăm pe locul trei în Uniunea Europeană, după Anglia și Polonia. Interesant și îngrijorător, în același timp, este faptul că și în rândul copiilor regăsim același procent, un sfert din eșantionul studiat care se luptă, deja, cu supraponderabilitatea. Spre exemplu, rata supraponderabilității (inclusiv obezitatea) la copiii de opt ani din România este de 26,75%, în timp ce rata obezității este de 11,6%, potrivit unui studiu recent realizat de Ministerul Sănătății pe un eșantion reprezentativ de 207 școli. Iar acesta este doar unul dintre exemplele care atestă faptul că în România avem din ce în ce mai mulți copii cu probleme de greutate.

Care sunt principalele motive pentru care jumătate din copiii României sunt afectați de boala secolului XXI? Răspunsul specialiștilor este concludent: junk-food-ul, sedentarismul, obiceiurile alimentare nesănătoase ale părinților și modul greșit în care își hrănesc copiii încă din primii ani din viață sunt definitorii. Prin urmare, felul în care este hrănit un bebeluș îl va urmări pentru tot restul vieții. Paradoxal, spun tot ei, ne îngrijorăm de bebeluși care nu mănâncă suficient, dar, în același timp, crește cu rapiditate numărul de copii supraponderali.

Problema este că în multe țări din Europa, precum și în România, hrănirea copiilor se face strict la recomandarea medicului, iar mamele sunt sfătuite să le dea copiilor cantități exacte din anumite alimente, în anumite intervale orare, lucru deloc indicat. Lucrurile se complică atunci când începe diversificarea alimentației de la 6 luni la 3 ani.

Dr. Carlos GONZALEZ, medic pediatru și tată a trei copii, renumit expert internațional în nutriția și creșterea copiilor, care a revoluționat abordarea hrănirii acestora, autorul mai multor cărți de succes internațional. Evenimentul a fost organizat de Asociația ProMAMA, o echipă alcătuită din specialiști, certificați internațional, care a adus în România meseria de consultant în lactație.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.