Mamele care au stat în concediu maternal și trebuie să revină la serviciu sau cele care au renunțat la job pentru că nu au cu cine să-și lase copilul vor putea să-și reia activitatea. Vor avea la dispoziție pentru copii centre speciale, unde micuții vor fi îngrijiți pe timpul zilei, în lipsa părinților. Autoritățile au căutat alternative la creșele de stat și, cu bani europeni, au construit trei astfel de centre. Unul a fost deja deschis în Sectorul 6 al Capitalei, iar alte două, unul tot în București, iar altul în Brașov, urmează să devină funcționale. Centrul din Sectorul 6 are în grijă 200 de copii, iar pe lista de așteptare sunt alți 600 de copii. Autoritățile vor să deschidă în fiecare județ astfel de centre de zi care să vină în ajutorul părinților cu copii mici și care trebuie să revină la muncă. În același timp, Ministerul Dezvoltării a anunțat că anul acesta va construi peste o sută de grădinițe, printr-un program de dezvoltare la nivel regional. În proiect este implicat și Ministerul Muncii, care încearcă să „reconcilieze” viața familială cu cea profesională. Ministrul Muncii, Sulfina Barbu, a declarat că ministerul va selecta 150 de femei din rândul grupurilor vulnerabile, cum sunt cele care au peste 45 de ani și sunt șomere sau beneficiare de venit minim garantat și le va pregăti ca babysitter. Pregătirea va fi asigurată de o rețea de formatori acreditați, care va fi constituită din rândul profesioniștilor din sistem – creșe, grădinițe sau alte centre de zi. Vor fi trei centre de excelență de formare în domeniu, în paralel fiind dezvoltat un alt proiect prin care vor fi deschise centre de zi în fiecare județ, printr-un proiect cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, a precizat ieri ministrul Muncii, Sulfina Barbu. Proiectul „Echilibru – o nouă abordare a vieții familiale cu cea profesională“ vizează asigurarea de standarde europene pentru îngrijirea copiilor și sprijinirea părinților să se reîntoarcă la muncă, prin deschiderea de centre de zi, a mai spus ministrul Muncii. Proiectul are un buget total de peste 20 de milioane de lei, este cofinanțat prin POSDRU, fiind implementat în perioada decembrie 2010 – decembrie 2013.
Mihaela Iamandei