A locui in buricul targului pare a fi, de departe, un privilegiu. Exista insa, in inima Capitalei, imobile abandonate, uitate de lume, gata sa se prabuseasca la primul cutremur. Desi aici pare greu de imaginat existenta traiului uman, oameni disperati supravietuiesc, de pe o zi pe alta, in cladirile insalubre.
Pe strada Lipscani, la numerele 86-90, se afla fostul han Gabroveni. Locul are o istorie trista. Aici a murit, in urma cu ceva timp, un tata care dorea sa-si incalzeasca locuinta si copilul. Ironia sortii a fost ca el se mutase de acolo, cu familia, in urma cu o luna si jumatate inainte de tristul eveniment. In ziua fatala, revenise pentru a aduna ceva lemne de foc dar, din cauza neatentiei, a alunecat de pe o schela, a cazut si a murit cu ochii atintiti spre cer. Vechiul adapost a ramas primitor numai pentru mama concubinei sale, Sandica Gheorghe, impreuna cu alte 10 persoane. Mirosuri pestilentiale, pereti care stau sa se prabuseasca, igrasie, mucegai, acesta este -decorul- in care locatarii se culca si se trezesc in fiecare zi.
Sandica a avut o casa candva, dar a fost demolata si, pentru ca nu purta numele sotului, care decedase intre timp, nu a primit nimic in schimbul casei distruse in anul 1986, de lama buldozerului. Acum, desi unul dintre fiii ei, in varsta de 18 ani, este handicapat neuromotor, nu poate beneficia de asistenta sociala pentru ca nu are -domiciliul stabil- si nu i se poate face ancheta sociala. In schimb, primeste cu regularitate, la domiciliul -instabil-, amenzi pentru lipsa actelor de spatiu.
Imobile incarcate de istorie
Pe strada Brezoianu nr. 14, intre doua intrari luxoase de magazine, se deschide o usa. Pe aici, cateva familii se strecoara in locuintele lor. Nu numai ca le e groaznic de frica de un cutremur – casele le-ar fi culcate la pamant intr-o clipa -, dar gunoaiele si sobolanii sunt cauzele unui cosmar, pe care ei se incapataneaza sa-l numeasca viata.
Peste drum de modernul Mc Donald*s de pe Regina Elisabeta, la numarul 20, exista o cladire care, dupa ce a fost folosita de -celebrul- Gregorian Bivolaru pentru intrunirile membrilor MISA, a fost ferecata de autoritati pe motiv ca nu este destul de sigura in cazul unui seism.
Cu verze la fereastra, cu butoaie cu apa de ploaie pentru uz menajer si cu dejectii de animale pe casa scarilor traiesc si cei din str. Bacani, ce face legatura intre Lipscani si Blanari.
Toate cladirile din centrul istoric al Bucurestiului sunt revendicate de fostii proprietari sau de mostenitorii acestora, fie in baza Legii 112, fie conform Legii 10. Din datele existente la nivelul autoritatilor locale, reiese ca numarul celor care locuiesc fara acte in aceasta zona este de doua ori mai mare decat al celor care au un statut legal. In cazul hanului Gabroveni, a existat un contract de inchiriere intre Primaria Generala si SC -Celine, Franta si Gavrila- cu destinatie de spatii comerciale. Acum este revendicat de vreo 10 mostenitori ai unui proprietar misterios. Din aceasta cauza, nici nu se fac investitii din banul public pentru repararea cladirilor, ele urmand sa treaca in proprietatea unor persoane fizice.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















