Agentii economici dispusi sa aplice rezultatele cercetarii romanesti vor fi sprijiniti financiar, dupa cum se prevede in proiectul de Lege a cercetarii stiintifice si dezvoltarii tehnologice, finalizat de catre Departamentul Cercetare din cadrul Ministerului Educatiei si Cercetarii. Legea cercetarii stipuleaza infiintarea Fondului National de Dezvoltare Tehnologica si Inovare, menit sa asigure finantarea cu precadere a intreprinderilor mici si mijlocii care sunt dispuse sa utilizeze inventiile romanesti. Resursele financiare atrase prin FNDTI vor putea fi utilizate pentru acordarea de credite in conditii avantajoase, pentru agentii economici care urmaresc aplicarea tehnologiilor noi. Respectivul fond va fi creat ca resursa extrabugetara asigurata din banii publici, estimandu-se ca valoarea acestuia ar putea fi de aproximativ 100 miliarde de lei, bani ce vor putea fi suplimentati din alte surse, chiar si internationale.
-FNDTI poate fi considerat pentru inceput ca un fond de risc, agentul economic asumandu-si riscul punerii in practica a unei cercetari despre ale carei aplicatii nu poate sti daca vor fi cautate pe piata-, a precizat Serban Valeca, ministru delegat pentru cercetare. -Prin noile reglementari, un cercetator care este implicat in doua proiecte de cercetare, unul national si unul international, ar putea primi un salariu lunar de maximum 1.500 de euro-, a mai spus Valeca. Legea cercetarii, in forma in care MEC o va inainta Guvernului, prevede promovarea si dezvoltarea sistemului national de cercetare-dezvoltare pentru sustinerea dezvoltarii economico-sociale a Romaniei, integrarea in comunitatea stiintifica internationala si protectia patrimoniului stiintific romanesc, precum si dezvoltarea resurselor umane din activitatea de cercetare dezvoltare.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane