Home Social Cioloș a stabilit astăzi procedurile pentru ridicarea vehiculelor parcate neregulamentar

Cioloș a stabilit astăzi procedurile pentru ridicarea vehiculelor parcate neregulamentar

DISTRIBUIŢI

Ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar se va realiza conform unor reguli stabilite de Guvern printr-o hotărâre adoptată în ședința de astăzi.
Executivul a modificat și completat Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, astfel încât să fie rezolvate problemele create de vidul procedural al aplicării acestei măsuri tehnico-administrative.
Procedura instituită de Guvern nu vizează un rol punitiv al măsurii (acest lucru intrând în sfera răspunderii contravenționale) și, totodată, propune un set de reguli procedurale care să descurajeze apariția practicilor abuzive și deturnarea scopului măsurii într-unul comercial.
Astfel, reglementarea stabilește clar faptul că ridicarea vehiculului reprezintă măsura tehnico-administrativă pe care polițistul rutier o poate dispune în una din situațiile prevăzute de art. 143 din Regulament, când vehiculul staționează neregulamentar pe partea carosabilă, respectiv:

    în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară;
    în zona de acțiune a indicatorului cu semnificația ”Staționarea interzisă” și a marcajului cu semnificația de interzicere a staționării;
    pe drumurile publice cu o lățime mai mică de 6m;
    în dreptul căilor de acces care deservesc proprietățile alăturate drumurilor publice;
    în pante și în rampe;
    în locul unde este instalat indicatorul cu semnificația „Staționare alternantă”, în altă zi sau perioadă decât cea permisă, ori indicatorul ”Zonă de staționare cu durata limitată” peste durata stabilită.

Măsura nu va fi dispusă sau, dacă a fost dispusă, executarea ei va înceta dacă în vehicul este vizibilă prezența unor persoane. Conducătorul vehiculului este direct răspunzător în situația în care prezența unor persoane în vehicul nu este vizibilă cu ocazia dispunerii sau punerii în executare a măsurii tehnico-administrative.
De asemenea, aplicarea măsurii nu se justifică în situația unui vehicul care realizează acțiuni de intervenție sau misiuni care au caracter de urgență.
Dispoziția de ridicare a vehiculului va cuprinde o serie de informații relevante care pot proba prezența vehiculului în locul din care a fost ridicat, necesitatea aplicării măsurii, dar și starea vehiculului înainte de ridicarea acestuia.
Actul normativ stabilește explicit operațiunile și regulile măsurii tehnico-administrative:

    transportul la locul de depozitare se realizează în condiții care exclud deplasarea pe propriile roți a vehiculului ridicat;
    transportul la locul de depozitare nu se mai execută dacă, până la inițierea acestuia, proprietarul sau utilizatorul vehiculului ridicat se prezintă la locul ridicării și este de acord cu suportarea cheltuielilor efectuate. În acest caz, se suportă doar contravaloarea operațiunii de ridicare;
    depozitarea se face numai în spații corespunzătoare, special amenajate de către administratorul drumului public sau, după caz, de către administrația publică locală;
    pe perioada depozitării, vehiculele ridicate se află în paza administratorului drumului public sau, după caz, a administrației publice locale;
    administratorul drumului public sau, după caz, administrația publică locală răspunde pentru eventualele avarii cauzate vehiculului ca urmare a efectuării operațiunilor de ridicare, transport și depozitare.

Vehiculul ridicat se restituie după ce se face dovada achitării tarifului aferent operațiunii/operațiunilor efectuate, în baza documentelor care atestă proprietatea sau deținerea legală a acestuia.
Programul de restituire a vehiculelor depozitate în spațiile special amenajate se asigură prin serviciu continuu, pe durata a 24 de ore.
Hotărârea adoptată astăzi de Guvern aduce și o serie de îmbunătățiri ale Regulamentului în privința parcării pe trotuar, astfel că staționarea vehiculului este posibilă numai dacă acel trotuar este amenajat în acest scop, prin marcaje și semnalizare corespunzătoare.
Amenajarea parcării pe trotuar va fi posibilă numai dacă:

    se respectă culoarul destinat circulației pietonilor, stabilit potrivit normativelor în vigoare, care nu poate fi mai mic de 1 m lățime;
    accesul vehiculelor în parcare se realizează din partea carosabilă;
    poziționarea vehiculelor în parcare nu stânjenește circulația pe prima bandă sau pe pistele amenajate.

Nu se pot amenaja parcări pentru autovehicule, pe trotuar, la mai puțin de 10 m de intersecții, stații ale mijloacelor de transport în comun sau treceri pentru pietoni.
De asemenea, actul normativ se referă și la o serie de obligații stabilite de Regulament pentru conducătorii de biciclete și care au fost aduse în acord cu realitățile tehnice/tehnologice actuale.
Astfel, de exemplu, echiparea bicicletei trebuie să se facă cu elemente sau dispozitive care să asigure vizibilitatea acesteia în trafic, în special pe timp de noapte, și să nu se limiteze doar la cele de culoare portocalie fixate pe spițele roților; se specifică distanța laterală recomandată la depășirea unei biciclete, de minimum 1,5 m, în loc de o „distanță laterală suficientă”.

Informații suplimentare:
Ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă s-a realizat în baza unor proceduri stabilite prin hotărâri ale consiliilor locale. Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că procedura de aplicare a măsurii de ridicare a vehiculelor staționate/oprite pe partea carosabilă nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.