Home Social CNAS: Toate programele de sănătate sunt acoperite financiar

CNAS: Toate programele de sănătate sunt acoperite financiar

DISTRIBUIŢI

Președintele CNAS, Vasile Ciurchea, a declarat miercuri că nu există niciun fel de problemă în ceea ce privește fondurile pentru asigurarea tuturor programelor naționale de sănătate și a afirmat că programul de dializă funcționează cel mai bine.

„În ceea ce privește fondurile, în acest moment nu există niciun fel de problemă, toate programele naționale sunt acoperite și cu atât mai mult programul de dializă care funcționează cel mai bine. Dacă mă refer la programul de dializă, este programul care funcționează cel mai bine, este cel mai bine controlat și cel puțin până la aceste moment nu au existat probleme să fie pacienți netratați, să fie pacienți lăsați în drum. Atunci când au fost condiții meteo nefavorabile sau inundații, toată lumea s-a preocupat de bolnavii de dializă pentru că a nu face o ședință de dializă pentru pacienți înseamnă riscuri „, a afirmat Ciurchea, la o dezbatere.

Potrivit lui Ciurchea, chiar dacă de la an la an fondurile pentru CNAS au fost din ce în ce mai mari, banii nu au fost suficienți.

„De-a lungul anilor, de la înființarea CNAS și până acum, în fiecare an au fost bani mai mulți, niciodată banii nu au ajuns, niciodată banii nu au fost suficienți, la fel se întâmplă și acum, nu sunt suficienți, dar ajung. Și pacientul trebuie să înțeleagă la un moment dat că toată lumea îi vrea binele și atunci trebuie să respecte acele indicații medicale, trebuie să respecte acel regim pe care medicul curant îl dă. În esență, este spre binele pacientului. Dacă reușim să ținem pacienții în anumite limite, anume parametri, atunci și costurile vor fi ceva mai normale și vom putea să tratăm mai mulți pacienți cu aceiași bani. Nu există un sistem în lume standard, nu s-a inventat încă un sistem care să spună: există nevoie de atâția bani. În orice țară din lume mai trebuie niște bani, în orice țară din lume, în orice sistem mai trebuie mișcat ceva”, a susținut președintele CNAS.

El i-a sfătuit pe medici să continue investigațiile pentru pacienți atunci când descoperă că aceștia au probleme.

„Atunci când la un bolnav intuiesc sau văd din investigații că sunt ceva probleme ar trebui continuate investigațiile și niciodată lăsat să mai aștepte pentru că se ajunge într-un stadiu cronic când și pentru pacient este mai greu și pentru sistem este mai costisitor. Pe lângă costuri directe, mai sunt și costuri indirecte, precum zile de spitalizare, zile de concediu medical, infirmități, foarte multe lucruri care adunate costă”, a atenționat Ciurchea.

Președintele CNAS a mai spus că o mare parte din populația României are glicemia peste limitele normale, iar unele persoane chiar sunt insulino-dependente.

„La acest moment, diabetul este suportat în integralitate de către CNAS, dar va trebui să facem ceva ca măcar să nu mai crească bazinul de pacienți cu o glicemie mare și care să necesite un tratament. Dacă acest bazin crește în fiecare an foarte mult, mai mult decât ne așteptăm noi, vă imaginați unde ajung costurile și neajunsurile pentru pacient”, a afirmat Vasile Ciurchea.

În opinia sa, dacă actul medical nu este gândit într-un „spirit economic” se ajunge la situația în care fondurile nu vor fi suficiente.
„Haideți să încercăm să începem cu ce îi face bine pacientului și să încercăm să gândim și economic. Dacă nu gândim actul medical și într-un spirit de economie, sigur că ajungem în situația în care să nu avem fonduri suficiente. Îmi pun mereu întrebarea de ce în spital se găsesc lucrurile scumpe și nu se găsesc și cele ieftine, precum seringi, pansament și așa mai departe. (…)”, a mai declarat președintele CNAS.

El a spus că își dorește să crească procentul de medicamente generice folosite în tratamente, întrucât sunt ieftine și permit tratarea unui număr mai mare de bolnavi.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.