Primăria municipiului Târgu-Jiu prin Centrul municipal de cultură „Constantin Brâncuși“ are în plan construirea și amenajarea unui centru de informare în zona parcului Coloanei Infinitului din oraș, propunerea urmând să fie supusă votului Consiliul Local. Directorul Centrului municipal de cultură „Constantin Brâncuși“, Ovidiu Popescu, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că imobilul va cuprinde un spațiu expozițional, un punct de informare turistică și comercializare de suveniruri și un spațiu de relaxare pentru turiști, iar dacă proiectul va fi aprobat de consilierii locali construcția va începe în 2012.
El a menționat că, dacă propunerea va trece de Consiliul Local, până la sfârșitul anului va fi organizat concursul de proiecte, iar apoi se vor identifica sursele de finanțare, care se vor axa în mare parte pe fonduri europene și sponsorizări, încercându-se să se apeleze cât mai puțin la bugetul local. Ovidiu Popescu a mai spus că valoarea exactă a construcției și amenajării centrului nu se cunoaște deocamdată, urmând să fie stabilită după finalizarea tuturor detaliilor proiectului.
Teodora Kim